„Partidul Național Liberal a contestat la Curtea Constituțională a Românei abuzul majorității parlamentare PSD-ALDE-UNPR, care, știind că a încălcat Constituția (art. 76, alin. 2) și deciziile Curții Constituționale, a decis fără temei că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru numirea directorului general al TVR„, se arată într-un comunicat transmis de PNL.
Liberalii susțin că numărarea voturilor exprimate pentru numirea în funcția de președinte-director general al SRTv a Monicăi Ghiurco s-a realizat după o procedură neconstituțională, explicând că în acest caz trebuia luată în considerare majoritatea simplă și nu majoritatea calificată.
„PNL a apelat la această cale de atac ca urmare a refuzului liderilor majorității parlamentare din cadrul Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului de a supune dezbaterii cele două adrese ale parlamentarilor liberali prin care se solicita, pe de o parte, rectificarea constatării votului (majoritatea simplă în loc de majoritatea calificată) și, pe de altă parte, redactarea hotărârilor de respingere a numirii domnului George Orbean în funcția de președinte-director general al TVR și de numire în funcție a doamnei Monica Ghiurco„, se arată în comunicatul semnat de liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu.
Liberalii invocă procedura „abuzivă” a conducerii Parlamentului în acest caz.
PNL solicită CCR să constate neconstituționalitatea dispozițiilor din art.19 alin. (1) și alin. (7) teza I din Legea nr. 47/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune și a Hotărârii nr. 5/2016 în privința motivului extrinsec referitor la procedura de adoptare a acesteia prin majoritate calificată și nu prin majoritate simplă așa cum dispune art. 76 alin. (2) din Constituția României.
De asemenea, liberalii cer CCR să constate încălcarea dispozițiilor din Constituție prin „refuzul” Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcție a lui George Orbean în funcția de președinte-director general al SRTv în 29 martie și de numire sau respingere a numirii Monicăi Ghiurco în funcția de președinte-director general al SRTv pe 11 aprilie.
„PNL își propune, pe această cale, să fie soluționată criza în care se află SRTV și să se constate că șeful TVR a fost validat prin votul plenului Parlamentului cu îndeplinirea tuturor condițiilor de legalitate, respectiv condiția de cvorum (326 membri prezenți, din 542 membri) și condiția de a obține majoritatea voturilor din cei prezenți (194 pentru)„, conchide Nicolăescu.