În ziua de miercuri a Săptămânii Mare, denia îl pomenește pe Iuda, apostolul devenit vânzător, care se gândește să-l trădeze pe Învățător, dar și pe Maria, femeia desfrânată devenită mărturisitoare, care-i spală picioarele lui Iisus cu lacrimile ei pline de căință și îl unge cu mir.
Citeşte şi TRADIŢII DE PAŞTE: Ce trebuie să facă femeile să se mărite mai repede
Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi bărbaţii fac treaba pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute tradiţii şi obiceiuri în Săptămâna Mare.
Miercuri seara – Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Împărtășaniei, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.
În anumite zone, există obiceiul ca miercuri seara, când soarele asfințește, copiii să meargă cu colindul, la sfârșit primind ouă pentru a le roși.
Citeşte şi Horoscop inedit: Ce simbol pascal ţi se potriveşte