În anii ’70, James Lovelock şi Lynn Marguli susţineau că procesele fizice şi biologice de pe Terra se întrepătrund în aşa fel încât se formează un sistem capabil să se auto-regleze, aproape „conştient de sine”.
Cartea lor a devenit o lucrare clasică, iar ideea că Pământul ar fi un sistem chimic uriaş, aproape de structura unui „organism”, persistă până în ziua de azi, chiar dacă nu a fost dovedit niciodată că ar fi reală.
Acum, însă, un element chimic, sulful, ar putea să le permită oamenilor de ştiinţă să îşi dea seama dacă planeta este sau nu „vie”.
Ipoteza Gaia nu susţine că Pământul ar fi cu adevărat „viu”, ci că toate organismele vii de pe suprafaţa lui şi mediile lor înconjurătoare sunt legate între ele formând un „sistem” care menţine condiţii optime pentru viaţă.
Una dintre predicţiile teoriei lui Lovelock a fost că ar trebui să existe o compoziţie de sulf făcută de organismele din oceane care ajunge în aer şi apoi pe pământ. Acum, oamenii de ştiinţă înceaercă să testeze această teorie şi să dovedească existenţa a cel puţin unei părţi din „sistemul” Pământ.
Harry Oduro, de la Universitatea din Maryland, a creat un aparat pentru depistarea şi măsurarea mişcării sulfului prin organismele oceanice, prin atmosferă şi pe pământ în feluri care ar putea confirma sau infirma controversata teorie Gaia.
Sulful, al zecelea cel mai răspândit element în Univers, se regăseşte în mulţi compuşi organici şi neorganici, circulă permanent şi joacă roluri foarte importante atât în ceea ce priveşte climatul, cât şi în privinţa sănătăţii organismelor şi ecosistemelor.
„Dimetil sulfura joacă un rol important în reglarea climei prin transformarea în aerosoli, despre care se crede că influenţează nivelul de radiaţii al Pământului”, a explicat Harry Oduro, licenţiat în geologie şi ştiinţele sistemului pământului.
Toţi izotopii unui element sunt caracterizaţi prin faptul că au acelaşi număr de protoni şi electroni dar nu şi de neutroni. De aceea, izotopii unui element au aceleaşi proprietăţi chimice, dar au proprietăţi chimice diferite.