În așa-numitele centre hotspot — unele create, altele aflate în curs de amenajare în Grecia și Italia — migranții sunt înregistrați și separați în imigranți economici, care în mod normal ar trebui repatriați în țările lor, și refugiați a căror cerere de azil este aparent justificată și care pot fi redistribuiți în celelalte state ale UE prin cotele obligatorii, scrie Agerpres.
Dar ministrul Angelino Alfano sugerează replicarea acestui model de hotspoturi ‘pe mare’. ‘Studiem o propunere pe care să o înaintăm Uniunii Europene pentru a folosi navele în procesul de identificare a migranților, astfel încât amprentarea și înregistrarea datelor să se facă în timpul salvării. Astfel nu vom mai avea centre fixe terestre, ci hotspoturi pe mare’, explică oficialul italian.
El a evocat această idee în timpul unei conferințe de presă comună cu comisarul european pentru imigrație, Dimitris Avramopoulos, desfășurată în orașul Catania, în Sicilia, unde a fost deschis un oficiu european pentru migrație.
Avramopoulos a caracterizat ideea lui Alfano drept ‘interesantă’ și de luat în calcul. ‘Sunt șanse bune ca ea să fie acceptată, dar va trebui să evaluăm toate aspectele, inclusiv cele de ordin legal’, a indicat comisarul european.
Anul trecut sute de mii de migranți veniți mai ales din Africa subsahariană au debarcat în Italia, după ce au traversat Marea Mediterană pornind din Libia, țară unde războiul civil a eliminat autoritatea statală și a lăsat frontierele nesupravegheate. Conform unor surse comunitare, în prezent în Libia ar fi alte sute de mii de migranți africani ce doresc să ajungă în Europa, iar numărul celor care traversează Mediterana a crescut semnificativ odată cu venirea primăverii.
Citeşte şi Zeci de migranţi au reuşit să intre în Macedonia, pe la graniţa închisă cu Grecia