Afaceristul Cristian Burci, plasat sub control judiciar pe perioada cercetărilor UPDATE

Omul de afaceri Cristian Burci a fost reţinut în cursul nopţii, în jurul orei 0.20, de către DIICOT - Biroul Teritorial Olt şi a fost dus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, după audieri care au durat peste opt ore. Judecătorii de la Tribunalul Olt au analizat joi propunerile de arestare preventivă pentru Burci și alți patru inculpați şi au decis ca patronul publicaţiei "Adevărul" să fie plasat sub control judiciar.
Filip Stan
28 apr. 2016, 05:22
Afaceristul Cristian Burci, plasat sub control judiciar pe perioada cercetărilor UPDATE

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au solicitat luarea măsurii arestării preventive pentru omul de afaceri Cristian Burci și pentru alți patru inculpați din dosarul referitor la Romvag Caracal, potrivit avocatului Denisei Turcu, Mihai Mareș, potrivit Agerpres. Instanţa a decis, însă, punerea sub control judiciar pentru 60 de zile a lui Cristian Burci, patronul „Adevărul Holding” şi Prima TV.

De asemenea, măsura controlului judiciar pe 60 de zile a fost luată şi pentru Ion Dinoiu, fostul director ROMVAG Caracal şi candidat UNPR la Primăria municipiului, Clara Clementina Gheocov, fost director al ROMVAG şi actual administrator special al „Adevărul”, Denisa Turcu, fost administrator special al „Adevărul”, şi Vilson Stancu, membru al CA Romvag.

Măsura luată de Tribunalul Olt poate fi atacată, urmând ca o eventuală contestaţie să fie judecată la Curtea de Apel Craiova.

Procurorii DIICOT au cerut luarea măsurii arestării preventive față de Cristian Burci, Denisa Turcu, Clara Clementina Gheocov, Ion Dinoiu și Vilson Stan, toți fiind reținuți începând de noaptea trecută. Ei sunt acuzați de infracțiuni economice în legătură cu societatea Romvag Caracal.

Avocatul Mihai Mareș a afirmat că, în cazul clientei sale, dar și al celorlalte persoane reținute în dosar, nu sunt întrunite condițiile pentru luarea măsurii arestării preventive.

O reprezint pe doamna Denisa Turcu, care a fost directorul financiar al grupului de firme IRS și vicepreședinta societății din Luxemburg. (…) Considerăm în mod categoric că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea acestei măsuri la acest moment, nu există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că niciunul dintre cei care se află astăzi în boxă a săvârșit infracțiunea de care sunt acuzați și așteptăm cu optimism pronunțarea„, a spus Mareș.

Întrebat cum a explicat Denisa Turcu contractele de împrumut între firmele controlate de Cristian Burci, Mareș a spus că Turcu a fost „doar un mandatar al acționarilor societății respective”.

Au fost niște contracte care au avut la bază niște analize ale lichidităților care au fost făcute inclusiv de către auditorii de la vremea respectivă cu privire la situația financiară a societății, clienta mea a fost doar un mandatar al acționarilor societăților respective, prin urmare nu există niciun element penal în niciuna dintre operațiunile care au fost desfășurate în cauză. (…) A avut niște procuri și, la un moment dat, a deținut pentru o scurtă perioadă calitatea de administrator în societatea Romvag, care face obiectul acestui dosar„, a încheiat Mihai Mareș.

Cristian Burci a fost reținut noaptea trecută pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la spălare de bani și instigare la evaziune fiscală. În timp ce era condus de poliţişti spre arestul IPJ Olt, Cristian Burci le-a spus jurnaliştilor că este „nevinovat”.

Citeşte şi: Referat DIICOT: Cristian Burci, patronul Adevărul Holding, a devalizat Romvag printr-un mecanism tip suveică

Miercuri seara, în acelaşi dosar au mai fost reţinute trei persoane, printre care şi fostul director al SC Romvag SA Caracal, Ion Dinoiu, scrie Agerpres.

Procurorii DIICOT — Biroul Teritorial Olt l-au ridicat miercuri pe omul de afaceri Cristian Burci, într-un dosar în care au fost efectuate patru percheziţii, dintre care una la o redacţie de ziar. Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au avut loc şi la redacţia cotidianului Adevărul, iar printre suspecţii din dosar se află şi Denisa Turcu — fost administrator special la Adevărul Holding.

Citeşte şi: Omul de afaceri Cristian Burci, la audieri la sediul DIICOT din Slatina UPDATE

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că membrii acestui grup de criminalitate organizată, prin activitatea desfăşurată din anul 2006 până în prezent, au creat un prejudiciu SC Romvag SA Caracal prin abuz în serviciu şi delapidare în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei, au mai indicat sursele menţionate.

Citeşte şi: Două dintre persoanele aduse la audieri la DIICOT, în dosarul lui Cristian Burci, REŢINUTE

Procurorii DIICOT — Biroul Teritorial Olt efectuează cercetări faţă de un număr de zece suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani, instigare la spălare de bani, instigare la evaziune fiscală, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2006 şi până în prezent membrii grupului infracţional au creat un prejudiciu SC R. S.A, prin săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare, în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei, constând în introducerea în circuitele comerciale a unor persoane fizice şi societăţi comerciale la care suspecţii deţineau acţiuni sau erau controlate în totalitate de către persoane apropiate ale acestora.

Suspecţii au reciclat diferite sume de bani care proveneau din infracţiuni, în cuantum de 18.099.000 euro şi 3.811.756 lei, iar prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile şi evidenţierea în actele contabile sau în alte documente contabile a cheltuielilor care nu au avut la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive au creat un prejudiciu statului român în sumă de 25.646.825 lei.

Potrivit comunicatului menţionat, procurorii DIICOT — BT Olt, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat miercuri un număr de 4 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a localităţilor Chiajna şi Corbeanca.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt — Serviciul de Investigaţii Financiare.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale — Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt şi SIAS — IGPR. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Concediul 2024. Ce se întâmplă, de fapt, cu zilele de concediu neluate până la sfârşitul anului. Asta spune legea
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Prima ninsoare aduce zăpadă și turiști pe pârtiile din stațiunile montane
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy