„La data de 28 aprilie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești au admis cererea inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, deputat în Parlamentul României, de constituire a cauțiunii în limita sumei de 59.417.133 lei, prin depunerea de garanții reale imobiliare și mobiliare asupra mai multor bunuri imobile, bunuri mobile reprezentând echipamente ce aparțin unei societăți comerciale și opere de artă, toate în valoare de 86.652.513,50 lei„, potrivit unui comunicat emis de DNA.
Măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost dispusă de procurorii DNA Ploiești la data de 31 martie, după ce Camera Deputaților a respins cererile privind reținerea și arestarea parlamentarului.
Deputatul este urmărit penal în acest dosar pentru două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; două infracțiuni de dare de mită; șantaj; cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Inițial, Ghiță a depus garanții care nu au acoperit suma de 13 milioane de euro, surse declarând, la acel moment, că respectivele bunuri aparțin unei societăți controlate de parlamentar. În context, parlamentarul s-a prezentat, în urmă cu o săptămână, la DNA Ploiești pentru a depune garanții suplimentare în contul cauțiunii.
În același dosar mai sunt cercetați penal procurorii Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, și fostul șef al DGA Prahova Constantin Ispas. Aceștia sunt acuzați că au permis accesul deputatului la informații dintr-un dosar care nu erau destinate publicității, scopul constând în zădărnicirea unei anchete penale, dar și în protejarea intereselor unor persoane și firme cercetate în cauza respectivă.