Cătălin Cherecheş, arestat preventiv pentru mită, este susţinut de UNPR pentru un nou mandat la Primăria Baia Mare

UNPR Maramureş susţine candidatura lui Cătălin Cherecheş pentru un nou mandat la Primăria Baia Mare, potrivit unui comunicat al formaţiunii politice.
Filip Stan
29 apr. 2016, 10:32
Cătălin Cherecheş, arestat preventiv pentru mită, este susţinut de UNPR pentru un nou mandat la Primăria Baia Mare

Primarul Cătălin Cherecheş a fost reţinut marţi de procurorii DNA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, iar miercuri seara, Tribunalul Cluj a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Suntem convinşi că va depăşi problemele legale pe care le întâmpină şi avem încredere în Justiţie că va face dreptate în acest caz. Pentru noi, Cătălin Cherecheş reprezintă speranţa pentru construcţie, unitate şi viitor, în strânsă legătură cu Baia Mare. Băimărenii trebuie să aleagă între trecut şi viitor, trecutul care este reprezentat de politicieni veroşi şi versaţi care împing marionete în faţă în speranţa unui câştig imediat sau viitorul, reprezentat de Cătălin Cherecheş, cel care a spus un ‘NU’ hotărât compromisului. Pentru că s-a încăpăţânat să creadă în bunătatea oamenilor din jurul lui, a căzut victimă unui denunţător prea puţin credibil”, se arată în comunicatul UNPR Maramureş.

Citeşte şi: Cătălin Cherecheş POATE CANDIDA la alegerile locale chiar dacă este arestat preventiv

Conform aceleiaşi surse, UNPR Maramureş şi-a depus listele de candidaţi pentru Consiliul Local, Primăria Baia Mare şi pentru Consiliul Judeţean Maramureş.

„În ciuda contestaţiilor fără temei depuse de reprezentanţii unor partide politice care au văzut în candidaturile propuse o ameninţare, Biroul Electoral Judeţean a admis listele UNPR în unanimitate”, au menţionat reprezentanţii formaţiunii politice.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Acesta este cel mai nou teritoriu al României. Oamenii nu au voie să pună piciorul aici
Capital.ro
Mașinile care sunt interzise. Restricția intră în vigoare începând cu 20 august
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii face un anunț IMPORTANT. Promisiunile încep să curgă de anul viitor!
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Risc pentru sănătate. Cum bolul de apă al câinelui poate fi periculos
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Ea e Cătălina Iacob, tânăra care a murit în Brâna Aeriană din Munţii Bucegi. Iubea traseele montane şi urşii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu buletin. Este regulă pentru cei care au carte de identitate
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Președintele rus Vladimir Putin va vizita Azerbaidjanul pe 18 și 19 august
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...