Klaus Iohannis, care se reface dupa operatia suferita la umarul drept, se afla la Sibiu, unde va petrece sarbatorile de Paste alaturi de sotia sa, Carmen, potrivit România TV.
Premierul Dacian Ciolos isi va petrece sarbatorile acasa, la parintii sai, in Zalau, dupa cum a declarat chiar sotia acestuia.
Si ministrul Justitiei, Raluca Pruna, petrece Pastele alaturi de familie, in Bucuresti.
Fostul ministru Elena Udrea se afla la Baile Boghis, iar in Noaptea de Inviere aceasta se va afla la Manastirea Stramba din Salaj.
Fostul presedinte Traian Basescu ramane de Paste, in Bucuresti, unde va petrece alaturi de familie.
Liderul social-democrat, Liviu Dragnea, se va afla în acest weed-end în Alexandria, Teleorman, unde îşi va petrece sărbătorile pascale alături de familie. Social-democratul a spus că se va ocupa personal de pregătirile pentru masa de Paşte. „Duminică avem un meniu tradiţional pe care o să-l gătesc eu şi familia„, a spus Dragnea.
Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, îşi va petrece Paştele în Apuseni. „O să ies din Bucureşti şi să mă îmbrac în costum naţional că aşa e tradiţia de Paşte, să te pui în costum naţional nou. Rădăcinile sunt în Ţara Lăpuşului, dar foarte multe sunt de suflet, inclusiv Apuseni pentru că am mers mult pe teren acolo şi o să mă duc să văd nişte peşteri pentru că nu am mai fost de mult„, a spus ministrul Mediului.
Candidatul social-democrat la Primăria Generală a Capitalei, Gabriela Firea, a preferat să se retragă în această perioadă a sărbătorilor. Mai mult, ea a făcut un anunţ pe Facebook, în care spune că se va abţine de la orice comentariu pe teme politice.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu, îşi va petrece sărbătorile cu socrii şi părinţii. „Las zile acestea politica de-o parte şi mă concentrez pe familie. O să fac la soacra mea Paştele, împreună cu toată familia, vin şi ai mei de la Curtea de Argeş, suntem foarte, foarte mulţi, cred că mai mult de 14 oameni prezenţi. Familia este mare„, a spus Alina Gorghiu.
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a precizat că soţia şi cei doi copii vor merge la o mănăstire în Transilvania, iar duminică vor petrece cu socrii.