„Şansele de supravieţuire ale lui Michael Schumacher ţin de un miracol”, declară un neurochirurg pentru presa germană, care nu-i dezvăluie identitatea. Starea pilotului s-ar fi deteriorat, dar nimeni nu confirmă informaţiile, iar vila pilotului din Elveţia este mai bine păzită ca Area 51 după ce un jurnalist deghizat în preot a încercat să afle secretul lui Schumacher.
Sabine Kehm, managerul lui Michael Schumacher, a dezvăluit că fostul campion mondial de Formula 1 avea dorinţa secretă de a dispărea din viaţa publică, lucru pe care i l-a mărturisit într-o discuţie lungă purtată înainte de accidentul de schi petrecut pe 29 decembrie 2013.
Într-un dialog cu 90 de jurnalişti, purtat la o întâlnire în Elveţia, Kehm a declarat: „În general, media nu a scris despre viaţa privată a lui Michael şi a soţiei, Corinna. Odată, într-o discuţie îndelungată, Michael mi-a spus:„Nu trebuie să mă mai suni la anul. Dispar. Cred că era visul lui secret de a fi capabil să dispară într-o bună zi. De aceea, am acum grijă de dorinţa lui şi nu las lucruri să apară în presă”.
La 27 de luni de la accidentul suferit pe o pârtie din Alpii Francezi, în urma căruia a suferit traume craniene severe, informaţiile despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher sunt extrem de rare şi de lipsite de detalii.
Michael Schumacher se află la recuperare la locuinţa sa din Elveţia, după ce a suferit un grav accident de schi, în decembrie 2013.
Publicaţii din Elveţia au dezvăluit recent că costurile tratamentului urmat de Schumacher se ridică mai nou la uriaşa sumă de 10 milioane de euro pe an, adică aproximativ 28.000 de euro pe zi.