Comisarii Gărzii Financiare au confiscat, vineri dimineaţă, 350 de tone de alimente care au intrat în ţară fără acte de provenienţă.
Potrivit comisarului şef al Gărzii Financiare, Robert Rusu, alimentele au ajuns pe teritoriul României prin intermediul unei societăţi aparţinând unui cetăţean sirian.
Alimentele confiscate sunt legume, fructe şi carne de pui sau peşte, în valoare de aproximativ 200.000 de euro. Fiind vorba despre mărfuri perisabile, acestea vor fi valorificate imediat de Garda Financiară.