Chitaristul trupei irlandeze U2, cunoscut ca The Edge, a devenit primul rocker care a cântat în Capela Sixtină, loc pe care l-a descris ca fiind „cel mai frumos lăcaş de cult din lume”, în cadrul unui concert caritabil susţinut, sâmbătă, la Vatican, cu ocazia unei conferinţe pe tema tratării cancerului informează MEDIAFAX.
Citeşte şi Kid Rock şi-a găsit asistentul mort în casa sa
Chitaristul al cărui nume real este David Evans a cântat, sâmbătă seară, 30 aprilie, pentru aproximativ 200 de medici, cercetători şi filantropişti care au participat la o conferinţă în Vatican asupra medicinei regenerative numită „Cellular Horizons/ Orizonturi celulare”.
Acompaniat de un cor de şapte cântăreţi irlandezi şi purtând faimoasa sa căciuliţă neagră, muzicianul a cântat la chitara acustică o interpretare proprie a piesei lui Leonard Cohen „If it be your will” şi versiuni ale pieselor U2 „Yahweh”, „Ordinary love” şi „Walk on”.
sursa foto: facebook/U2sursa foto: facebook/U2
The Edge a posta mai apoi pe pagina de socializare a trupei o poză în care apare alături de un membru al Gărzii Elvețiene Pontificale.
Acesta a glumit cu publicul participant, declarând că a fost uimit când i s-a propus să cânte în capela pictată de unul dintre maeştrii Renaşterii italiene, Michelangelo în secolul al XVI-lea.
„Când m-au întrebat dacă doresc să devin primul artist contemporan care să cânte în capela Sixtină, nu am ştiut ce să spun pentru că de obicei un alt tip se ocupă cu cântatul”, a declarat muzicianul făcând referire la colegul său, solistul Bono.