Criza migranţilor: Ungaria organizează REFERENDUM împotriva RELOCĂRII de REFUGIAŢI

Curtea Supremă a Ungariei a autorizat oficial, marți, guvernul să organizeze un referendum împotriva planului european de repartizare a refugiaților între țările membre ale UE, plan cu care premierul conservator Viktor Orban nu este de acord.
Filip Stan
03 mai 2016, 11:34
Criza migranţilor: Ungaria organizează REFERENDUM împotriva RELOCĂRII de REFUGIAŢI

Curtea Supremă, care a fost sesizată de două mici partide din opoziție, a validat întrebarea formulată de guvern: „Doriți ca Uniunea Europeană să decreteze o relocare obligatorie de cetățeni non-ungari în Ungaria, fără aprobarea parlamentului ungar?”.

Guvernul dorește să organizeze această consultare controversată în perioada august-decembrie. El a demarat la începutul lui aprilie campania sa pentru un „nu” spus relocării, agitând în special spectrul „teroriștilor” printre refugiați.

Budapesta estimează că planul de relocare care prevede cote obligatorii pentru repartizarea de migranți, adoptat în septembrie anul trecut de către statele membre ale UE, îi încalcă suveranitatea.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a precizat că acest program a fost decis printr-un „proces de decizie asupra căruia s-au pus de acord toate statele membre” și că acest plan este constrângător din punct de vedere juridic. Ungaria a depus plângere în decembrie la justiția europeană, în speranța de a se sustrage acestei obligații, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Ungaria respinge cotele obligatorii de imigranţi stabilite de Uniunea Europeană

Într-o ultimă tentativă de a împiedica procedura referendumului, micul Partid liberal a anunțat marți că a sesizat Curtea Constituțională, subliniind riscul ca acest referendum să „întărească xenofobia deja puternică în Ungaria”. Un veto din partea Curții Constituționale este considerat, totuși, improbabil.

În practică, planul de relocare nu avansează decât cu pași foarte mici la scară europeană: din totalul celor 160.000 de solicitanți de azil pe care statele membre s-au angajat în toamnă să-i repartizeze între ele, doar 1.100 au fost relocați la începutul lui aprilie și niciunul nu a fost transferat în Ungaria.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Cum pierzi moștenirea în România fără să-ți dai seama, din neatenție. Ce trebuie să faci, acceptarea tacită a succesiunii
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
De ce se trece pe sub masă în Vinerea Mare. Ce simbolizează și de ce nu se face oricând
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai