Petre Roman a trimis Biroului permanent al Camerei o scrisoare în care arată că, având în vedere sentința pronunțată de Curtea de Apel București, la data de 22.04.2016, prin care instanța a admis contestația sa și a anulat raportul de evaluare emis de ANI, solicită demersurile necesare pentru introducere pe ordinea de zi, a proximei ședințe de plen, a unui punct de vedere prin care să se ia act de reluarea mandatului său de deputat.
Potrivit Agerpres, el solicită, de asemenea, să se facă demersurile regulamentare pentru introducerea pe ordinea de zi a proximei ședințe de plen spre adoptare a unui proiect de hotărâre prin care se anulează hotărârea privind vacantarea locului său de deputat.
Potrivit secretarului Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, Biroul permanent a trimis solicitarea lui Petre Roman la Comisia juridică spre arhivare, deoarece Curtea de Apel nu a dat o decizie definitivă.
Curtea de Apel București a decis luna trecută anularea raportului întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care fostul deputat Petre Roman a fost declarat, în anul 2014, în stare de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă, iar ANI poate face recurs.