Medici arădeni, trimişi în judecată pentru luare de mită

Doi medici din judeţul Arad au fost trimişi în judecată de către procurori pentru că ar fi luat mită de la o pacientă pentru a-i face o operaţie de cezariană.
Romania TV
18 mai 2012, 11:01
Medici arădeni, trimişi în judecată pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, procurorii au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a medicilor Poiată Sergiu şi Arion Gheorghe, pentru luare de mită.

Cei doi medici sunt de la Spitalul Orăşenesc Ineu şi sunt acuzaţi că au primit mită de la o pacientă care urma să nască prin cezariană.

„Inculpatul Poiată Sergiu, medic specialist obstetrică-ginecologie, i-a pretins denunţătoarei suma de 1.400 de lei, bani care urmau să fie distribuiţi echipei medicale care asigura intervenţia de specialitate prin cezariană”, se arată în comunicat.

Pocurorii spun că cea mai mare parte a sumei, adică o mie de lei, era pentru Poiată, iar patru sute de lei erau destinaţi medicului anestezist Arion Gheorghe, „care, la rândul său, a doua zi, personal, a solicitat suma de 350 de lei, în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice de serviciu”.

„Cei doi inculpaţi au primit de la denunţătoare sumele solicitate”, se mai arată în comunicat.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad.

Spynews
Michele Morrone, comportament controversat în timpul vizitei în România! A dat cu piciorul într-o mașină în care se afla o echipă de paparazzi și a arătat și gesturi obscene jurnaliștilor / PAPARAZZI
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu, devastatoare în costum de baie, la 45 de ani! Cum a reacționat Valeriu Gheorghiță când a văzut pozele iubitei lui
Fanatik.ro
Cea mai rară monedă românească s-a vândut pentru o sumă uriașă. Banul din aur a devenit o adevărată comoară
Capital.ro
Cutremur în cazul Caracal. Gheorghe Dincă a recunoscut: A plecat în altă parte…
Playtech.ro
ȘOC! Cum a ajuns să arate Theodor Stolojan. Imagini uimitoare cu fostul premier
DailyBusiness
Oferta momentului în România! Mașini precum BMW, Audi sau Mercedes, vândute cu 50 de lei
Adevarul
Abuzurile sexuale tolerate de statul român. Sociologul Gelu Duminică, revoltat de pedeapsa dată preotului Visarion Alexa
Spynews
Claudia Pătrășcanu, noi acuzații la adresa lui Gabi Bădălău! Artista vrea să dovedească că băieții vor să stea cu ea: ”Nimeni nu i-a dat o zi în plus”
Spynews
Ce se întâmplă între Marina Almășan și Georgică Cornu. Ce au discutat avocații celor doi în particular
Evz.ro
Mesajul care-i va frânge inima Elenei Udrea. Nu va vedea niciodată aceste imagini
Ego.ro
”M-au torturat ca pe Isus!” Ce a pățit în închisoare Gheorghe Dincă
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Nașul Cristian Țânțăreanu, declarații neașteptate despre Anca Țurcașiu! Motivul pentru care nu a mers la botezul nepoatei artistei! Ce relație există acum între ei, de fapt?: „N-am treabă cu...”
Cancan.ro
Bomba anului! Ilie Năstase se 'călugăreşte'. Se retrage lângă mănăstire
Playsport.ro
Imagini fierbinți cu Ronaldo și Georgina! A atins-o când credea că nimeni nu vede ce fac pe iaht. Imaginile au scăpat pe net
kanald.ro
Se schimbă data la care vor fi livrate alocațiile și indemnizațiile pentru copii, în luna septembrie. Anunțul făcut de autorități
Capital.ro
Noi reguli pentru românii cu permise de conducere din afara UE. Cum se va obține un nou document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
S-a aflat de ce s-a sinucis Ionuț! Ce durere cruntă îl apăsa, de fapt
substantial.ro
Coreea de Sud vizează dominarea spațială cu planuri de transport orbita terestră
MediaFlux
S-A AFLAT cine VA FI PREȘEDINTELE ROMÂNIEI! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...