Noul ministru al Culturii, Corina Şuteu, şi-a anunţat priorităţile mandatului. Ce se va întâmpla la Operă

Noul ministru al Culturii, Corina Şuteu, afirmă că, în mandatul ei, va exista continuitate, precum şi ''o corelare mai strânsă între obiectivele reformatoare şi resursele aflate la dispoziţie".
Filip Stan
04 mai 2016, 15:36
Noul ministru al Culturii, Corina Şuteu, şi-a anunţat priorităţile mandatului. Ce se va întâmpla la Operă

„În acest mandat va exista, pe de o parte, continuitate şi, pe de altă parte, o corelare mai strânsă între obiectivele reformatoare şi resursele aflate la dispoziţie. Va continua dialogul cu sectorul independent şi cu societatea civilă, în spiritul transparenţei şi a întreţinerii unei atitudini participative între administraţia culturală şi zonele culturale emergente. Totodată, va continua atenţia acordată instituţiilor publice de cultură şi ameliorării legislaţiei şi administraţiei culturale.

Este urgentă rezolvarea situaţiei de la Opera Naţională din Bucureşti şi, într-un context mai larg, asumarea unor măsuri legislative legate de instituţiile de spectacol din România şi de statutul creatorului”, a scris pe Facebook noul ministru al Culturii, Corina Şuteu.

Citeşte şi: Corina Şuteu a depus jurământul ca ministru al Culturii. Iohannis: Cultura are nevoie de reformă, nu de reformită VIDEO

Potrivit noului ministru, cinematografia este o prioritate absolută.  „Vor fi prezentate iniţiativele dezvoltate în ultimele luni. De asemenea, va fi prezentat stadiul Strategiei Sectoriale în domeniul Culturii, de a cărei adoptare depinde realizarea unor politici publice în Cultură pe termen mediu şi lung. Ameliorarea legislaţiei privind protecţia patrimoniului naţional în vederea salvării, prezervării şi valorificării lui, rămâne de asemenea, o direcţie prioritară a Ministerului Culturii”, a conchis Corina Şuteu.

 

Spynews
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu întrebării care stă pe buzele tuturor
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Județul din România în care te bucuri de mâncare bună, aer curat și o mulțime de atracții. N-ai cum să te plictisești aici, e superb mai ales toamna și iarna
Capital.ro
Florin Piersic ne spune La Revedere! Marele actor a făcut anunțul trist: Pentru eternitate
Playtech.ro
Când trecem la ora de iarnă în 2024. Data în care noaptea devine mai lungă
DailyBusiness
Armata redevine obligatorie. Anunțul președintelui
Adevarul
Serialul „Rise of Raven” despre Ioan de Hunedoara, lansat de maghiari. A fost numit „Game of Thrones” al Ungariei
Spynews
Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr., înțepătură pentru fiul manelistului, după ce a fost acuzată de infidelitate: „Fostul ruinează acum viața altcuiva”
Spynews
Soția lui Florin Salam, mesaj cu subînțeles: „Vei realiza cât rău mi-ai făcut”. Postarea cu care Roxana Dobre și-a surprins urmăritorii / FOTO
Evz.ro
Stațiune din România, asemănată cu Roma. Tradițiile străvechi au fost păstrate cu grijă în zonă
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Aceștia sunt pensionarii cărora li se DUBLEAZĂ pensiile după recalculare. Primesc de două ori mai mulți bani!
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Incendiu de proporții în Maramureș. Pompierii au evacuat zeci de persoane din locuințele aflate în zona de risc
Capital.ro
Suprataxă pe benzină şi motorină. Banii ar ajunge la românii cu case. Planul i-a șocat pe șoferi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie
substantial.ro
Un bărbat de 70 de ani din Malaezia absolvent de medicină: povestea inspiratoare a lui Toh Hong Keng
MediaFlux
DONALD TRUMP a prezentat planul de pace pentru UCRAINA. Unde va suna fostul președinte
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...