Statele central-europene resping propunerea privind noile cote obligatorii de refugiaţi

Statele Grupului de la Vișegrad au reacționat negativ după propunerile Comisiei Europene privind instituirea unor cote obligatorii permanente de refugiați și sancționarea cu amenzi a țărilor care nu acceptă aceste cote, statele central-europene calificând inițiativa executivului comunitar drept șantaj, neeuropeană, contrară realității sau o încălcare a drepturilor statelor Uniunii Europene, relatează agențiile internaționale de presă.
Filip Stan
04 mai 2016, 16:21
Statele central-europene resping propunerea privind noile cote obligatorii de refugiaţi

Propunerea ‘este lipsită de sens, ea încalcă drepturile statelor membre ale UE’, a reacționat ministrul polonez de interne, Mariusz Blaszczak, într-o declarație dată presei la Praga, unde are loc o reuniune ministerială a statelor Grupului de la Vișegrad (Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria), care și-au exprimat în comun cu această ocazie opoziția față de planul avansat de Comisia Europeană. 

La rândul său, șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto, a calificat drept ‘șantaj’ ideea Comisiei Europene de a sancționa cu amenzi statele care nu acceptă noile cote obligatorii de migranți. Această propunere este ‘inacceptabilă și neeuropeană’. Șeful diplomației ungare a avertizat că însuși ‘conceptul de cote este un eșec’, amintind de cotele obligatorii adoptate în luna septembrie, prin care s-a decis împărțirea între statele UE a 160.000 de migranți, dintre care până în prezent au fost redistribuiți puțin mai mult de o mie. 

La dificultatea aplicării cotelor decise în septembrie a făcut referire și ministrul slovac de interne, Robert Kalinak. ‘În condițiile unor discuții atât de sensibile, se pune pe masă o propunere care ne întoarce cu nouă luni în urmă și care în anumite aspecte nu ține cont de realitate’, a subliniat oficialul slovac. 

Comisia Europeană a propus miercuri oficial instituirea unui mecanism automat și permanent de împărțire a migranților prin cote obligatorii între statele Uniunii Europene, precum și obligarea statelor membre care nu acceptă acest mecanism să plătească amenzi de 250.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat, relatează agențiile AFP și EFE.

Propunerile au fost avansate în cadrul revizuirii regulamentului de la Dublin, ce reglementează soluționarea cererilor de azil în Uniunea Europeană. 

Noul sistem de cote obligatorii de refugiați vine suplimentar față de cel adoptat în luna septembrie și care prevede redistribuirea a 160.000 de migranți. Mecanismul propus miercuri de Comisia Europeană are în vedere redistribuirea tuturor solicitanților de azil care vor ajunge de acum înainte în Uniunea Europeană. Sistemul ar urma să fie declanșat de îndată ce o țară aflată în prima linie a sosirii migranților găzduiește un număr de migranți ce depășește cu 50% cota ei de referință. 

Astfel, fiecărui stat membru al UE (cu excepția Marii Britanii, Irlandei și Danemarcei, care sunt scutite de la aplicarea deciziilor din domeniul JAI) i se va atribui o cotă obligatorie sub forma unui procent din totalul migranților extracomunitari veniți în UE. 

Dacă un stat refuză să preia migranții care îi vor fi repartizați conform acestui sistem, atunci acel stat va trebui, conform acestei propuneri, să plătească o amendă de 250.000 de euro pentru fiecare migrant, bani ce ar urma să fie alocați statului unde în final rămâne refugiatul respins. 

‘Dacă un stat membru nu participă, atunci trebuie să le sprijine pe cele care o fac’, a spus, la o conferință de presă, vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care consideră că această plată este o formă de ‘solidaritate’ prin finanțare. 

După modelul cotelor decise în septembrie, cotele permanente de refugiați vor fi calculate pe baza unui algoritm ce va lua în calcul populația fiecărei țări, PIB-ul ei și numărul de refugiați deja primiți. 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Cum vor circula tramvaiele și autobuzele în Noaptea de Revelion. Program STB de 31 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Începe de mâine. Iadul alb pune stăpânire pe România
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Adolescent înjunghiat pe o stradă din București în urma unui conflict legat de o datorie
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători