Preda i-a adresat premierului Victor Ponta, vineri, în numele PDL, retoric, şase întrebări.
Preda l-a întrebat pe Ponta dacă a decis suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, arătând că actualul premier pare să fi cedat în chestiunea deplasării la următorul Consiliu European, informal, şi să intenţioneze să mergă la cel din iunie.
Preda a explicat că, potrivit reglementărilor UE, la Consiliul European numai ţările care au regim parlamentar sunt reprezentate de şeful de guvern – Maria Britanie, Germania – în timp ce republicile semiprezindenţiale sunt reprezentate la nivel de preşedinte.
Potrivit europarlamentarului, şeful statului poate merge, tehnic, cu Victor Ponta la Consiliu, dar „unii ar strâmba din nas”, iar Traian Bsăsscu ar trebui să explice de ce solicită două locuri.
El a adăugat că dacă ar fi să meargă împreună cu premierul, tot Traian Băsescu trebuie „să dea telefon” la preşedintele Consiliului European pentru ca România să primească un loc în plus. „Nu mă aştept ca Angela Merkel să fie fericită să se trezească cu Victor Ponta la uşă fără ca Victor Ponta să explice dacă între timp s-a schimbat regimul sau nu (…) Semnalul pe care îl trimitem este că avem o instabilitate a regimului în momentul în care spunem «Nu mai merge Băsescu», ca o suspendare simbolică, virtuală”, a spus Preda.
Europarlamentarul l-a mai întrebat pe Ponta care este modelul politic al acestuia, precizând că premierul este receptat, pe plan internaţional, ca admirator al lui Che Guevara.
De asemenea, Preda l-a întrebat pe Ponta câţi miniştri de finanţe are Guvernul, având în vedere că şi ministrul Sănătăţii şi cel al Economiei propun taxe suplimentare, necoordonate.
PDL doreşte să afle şi dacă ministrul Educaţiei „trebuie să vorbească limba română”, deoarece actualul ministru interimar articulează „cu greu”, potrivit lui Preda.
Cristian Preda l-a mai întrebat pe Victor Ponta dacă a decis „restauraţia justiţiei”, adică dacă se doreşte revenirea la modelul de funcţionare a justiţiei care exista înainte de 2004.
În final, europarlamentarul l-a întrebat pe premier „dacă mai e loc în Parlament şi pentru alţi parlamentari în afară de USL”, arătând că prin sistemul de vot propus de Uniune, aceasta urmăreşte să obţină 75% din mandate.