Sindicatele SANITAS ameninţă cu greva generală

Federația SANITAS va organiza, în perioada 9-13 mai 2016, adunări publice în fața Ministerelor Sănătății, Muncii și Finanțelor Publice, amenințând cu greva generală dacă revendicările înaintate autorităților nu vor soluționate.
Filip Stan
07 mai 2016, 07:36
Sindicatele SANITAS ameninţă cu greva generală

Totodată, Federația va continua negocierile cu Ministerul Muncii, iar acordul semnat cu Ministerul Sănătății reprezintă în continuare baza tuturor negocierilor privind reglementarea problemelor cu care se confruntă sistemul sanitar.

„SANITAS este deschisă la dialog și negocieri cu acele instituții ale statului care înțeleg importanța apariției unei ordonanțe de urgență care să elimine inechitățile și discriminările salariile din sistemul sanitar și sistemul de asistență socială, ordonanță care să se raporteze la situațiile concrete și reale ale sistemului, așa cum au fost ele prezentate de federație la toate negocierile care s-au desfășurat până acum. SANITAS va continua pichetările instituțiilor guvernamentale ale țării până când toate solicitările înaintate guvernanților vor fi rezolvate”, se arată într-un comunicat SANITAS.

Federația SANITAS din România atrage atenția Guvernului României că situația în care se află sectorul sanitar trebuie reglementată, iar lipsa de răspuns va fi amendată cu grevă generală.

Citeşte şi: Protest al poştaşilor în Piaţa Victoriei

Spynews
Matteo și-a cerut iubita de soție! Cum a avut loc momentul special: ”Nu a înțeles nimic” | VIDEO
Bzi.ro
Elena Merișoreanu a ajuns pe perfuzii! Ce a pățit îndrăgita cântăreață
Fanatik.ro
Locul de muncă din România plătit cu 8.000 de lei. Angajații beneficiază de 40 de zile de concediu pe an
Capital.ro
Elena Udrea suferă cumplit. Alexandrov i-a rupt inima: O durere pe care n-o pot descrie în cuvinte
Playtech.ro
Cât a costat rochia îmbrăcată de Carmen Ionannis în prima zi de școală. Modelul este deja sold out
DailyBusiness
Rusia atacă România? Declarații de ultimă oră
Adevarul
Marea armată cecenă a lui Kadîrov nu există. Ce trucuri folosește omul lui Putin pentru a masca realitatea
Spynews
Elena Udrea, mesaj pentru fiica ei, în prima zi de școală, din spatele gratiilor: „O durere pe care nu o pot descrie”. Adrian Alexandrov a însoțit-o pe Eva
Spynews
Momente emoționante pentru Mihai Petre și soția lui, Elwira! Cei doi au fost surprinși în prima zi de școală a fiicelor cuplului! | PAPARAZZI
Evz.ro
UE schimbă regulile de circulație. Interdicția la care nimeni nu se aștepta
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Bianca Drăgușanu și Victor Slav, întâlnire de gradul zero la școala Sofiei, după declarațiile dure pe care blonda le-a făcut despre tatăl fetiței sale! Ce s-a întâmplat în curtea școlii spune totul despre relația lor
Cancan.ro
Carmen Iohannis NU mai ARATĂ cum știai! Soția președintelui și-a schimbat look-ul! Cum a apărut în prima zi de școală
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
„M-a împietrit de tot durerea ta…” Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața în timp ce se întorcea de la muncă
Capital.ro
Demisie de răsunet în televiziune. O celebră prezentatoare a părăsit pupitrul știrilor după 20 de ani: Mi-au ajuns
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"M-a apucat de gât, m-a izbit de spătarul patului şi m-a strangulat extrem de tare". Mărturia înfiorătoare a unei femei despre Andrew Tate. Victima îl acuză de abuz, după 10 ani
substantial.ro
Anul școlar 2024-2025: Structura cursurilor și vacanțelor
MediaFlux
NATO de DECIS! ANUNȚ după DRONELE RUSEȘTI din ROMÂNIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...