13 „consilieri militari” iranieni au fost ucişi în ultimele zile în lupte care au avut loc în regiunea Alep

Treisprezece "consilieri militari" iranieni au fost uciși și 21 au fost răniți în ultimele zile în lupte care au avut loc în regiunea Alep din nordul Siriei, au anunțat sâmbătă mass-media iraniene, informează duminică AFP.
Iulian Tudor
08 mai 2016, 07:05
13

Acești „consilieri erau membri ai Gardienilor Revoluției, a declarat Hossein Ali Rezayi, un purtător de cuvânt regional al acestei armate de elită, agențiilor de presă Isna și Fars.

Aceasta este ce mai mare pierdere anunțată de Teheran după angajamentul său în conflictul sirian, alături de trupele regimului Assad.

Agenția de presă oficială Irna a precizat că, potrivit Gardienilor Revoluției din provincia Mazandaran (nord), iranienii au fost uciși sau răniți la Khan Tuman, localitate situată la circa zece kilometri la sud-vest de metropola Alep.

Anunțarea acestei noi pierderi în rândul iranienilor intervine în condițiile în care Ali Akbar Velayati, consilier diplomatic al Ghidului Suprem ayatollahul Ali Khamenei, a avut sâmbătă, la Damasc, o întrevedere cu președintele sirian Bashar al-Assad, pe care l-a asigurat de susținerea Teheranului.

Iranul este, alături de Federația Rusă, un alt mare aliat al regimului de la Damasc, pe care îl susține prin trimiterea de „consilieri militari” și de „voluntari” iranieni, dar și irakieni, afgani sau pakistanezi.

Citeşte şi Alep: Luptele dintre terorişti şi armata s-au soldat cu cel puţin 70 de morţi

 

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cât costă, de fapt, chiria în Grecia pentru o lună de zile. Mulți români stau în vacanță în Thassos, după ce și-au închiriat case la prețuri ireal de mici. Este afacerea momentului
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Fast food fără ulei. Aripioarele de pui ies senzațional de crocante. Trei rețete de făcut acasă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
RĂSTURNARE de SITUAȚIE! Când ar fi murit Andrei Versace, de fapt. Detalii șocante ies la iveală, prietenul lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
China intenționează să construiască un tren de mare viteză de 13.000 kilometri până în SUA
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'