Ministrul Apărării, despre militarul rănit în Afganistan: Există perspective de recuperare destul de rapidă

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a declarat, luni, că sunt "veşti mai bune" cu privire la starea de sănătate a militarului român rănit în Afganistan şi perspective de recuperare "destul de rapidă".
Filip Stan
09 mai 2016, 07:28
Ministrul Apărării, despre militarul rănit în Afganistan: Există perspective de recuperare destul de rapidă

„Sunt veşti mai bune. Chiar în această dimineaţă, prin ataşatura noastră militară din Germania, am avut informaţii despre dânsul. Este mai bine, se află la spitalul militar din Germania pentru o investigaţie mai completă. Semnele sunt, şi vreau să mă menţin în limita unui optimism prudent aici, dar semnele sunt că există perspective de recuperare destul de rapidă. Nu au fost, din fericire, atinse organe vitale şi deci şansele sunt bune în ce-l priveşte”, a spus Motoc.

El a precizat că militarul este conştient şi a vorbit cu familia.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a participat, luni dimineaţă, la o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial, cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Europei şi a Victoriei în Al Doilea Război Mondial.

Citeşte şi:  Doi militari români morţi şi unul rănit în Afganistan. Cei doi au fost împuşcaţi într-un schimb de focuri

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, ora 10,45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.

Citeşte şi: Ceremonii de comemorare, organizate luni de armată, pentru cei doi militari români morţi în Afganistan

 

Spynews
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu întrebării care stă pe buzele tuturor
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
Capital.ro
Florin Piersic ne spune La Revedere! Marele actor a făcut anunțul trist: Pentru eternitate
Playtech.ro
A murit prima gimnastă din România care a obținut medalia olimpică. Dumnezeu să o ierte!
DailyBusiness
Armata redevine obligatorie. Anunțul președintelui
Adevarul
Serialul „Rise of Raven” despre Ioan de Hunedoara, lansat de maghiari. A fost numit „Game of Thrones” al Ungariei
Spynews
Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr., înțepătură pentru fiul manelistului, după ce a fost acuzată de infidelitate: „Fostul ruinează acum viața altcuiva”
Spynews
Soția lui Florin Salam, mesaj cu subînțeles: „Vei realiza cât rău mi-ai făcut”. Postarea cu care Roxana Dobre și-a surprins urmăritorii / FOTO
Evz.ro
Secretele din familia Alinei Kabaeva. Cum se descurcă „Prima Doamnă” a Rusiei
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Au crezut că nu le vede nimeni dar… 50 de vedete sexy cu mâna în chiloţei
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depunerea dosarelor
Capital.ro
Suprataxă pe benzină şi motorină. Banii ar ajunge la românii cu case. Planul i-a șocat pe șoferi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Hezbollah revendică lansarea de rachete asupra orașului Kiryat Shmona din nordul Israelului
MediaFlux
BANII au intrat deja în CONTURI! Simona Bucura-Oprescu a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...