Dacian Cioloș a fost invitat la Parlament, la dezbaterea „Ora premierului”, pe tema „Problemele din sistemul de educație”.
„Educația a fost mereu declarată o prioritate de guvernare, reforme succesive au fost inițiate fără să fie finalizate de la un Guvern la altul. Iar atunci când s-a fixat un cadru reglementat stabil, cum a fost Legea 1/2011, el a fost ulterior alterat de modificări repetate sau pur și simplu neaplicat. Aceste experimente succesive și-au lăsat amprenta pe conținutul și coerența sistemului românesc de învățământ. Ca și alte domenii, și învățământul a fost politizat prin modul cum au fost făcute numirile la inspectoratele școlare județene sau la conducerea unor unități de învățământ. Fără să-și fi propus la începutul mandatului încă o reformă a sistemului, acest Guvern a abordat ca prioritate o serie de probleme importante de implementare care blocau sau afectau calitatea actului educațional”, a spus premierul Dacian Cioloş, citat de Agerpres.
În ceea ce privește managementul școlar și depolitizarea, Dacian Cioloș a spus că sunt organizate concursuri pentru posturile de inspector general, inspector general adjunct și directori ai casei corpului didactic.
„Organizăm în această perioadă într-un mod transparent concursuri pentru posturile de inspector general, inspector general adjunct și directori ai casei corpului didactic. Observăm că în unele județe nu se înscrie nimeni la concursuri, nici măcar cei interimari actuali. Prin procedura pe care o punem în practică, acești interimari nu vor mai putea să își continue mandatul dacă nu se înscriu la concurs. Sperăm ca prin aceste concursuri să clarificăm și să stabilizăm pe baze profesioniste și managementul inspectoratelor”, a mai afirmat Dacian Cioloș.