Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: Ameninţările Rusiei sunt iresponsabile şi nejustificate

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că ameninţările Rusiei cu privire la scutul antirachetă sunt iresponsabile şi nejustificate, subliniind că sistemul nu este îndreptat împotriva acestei ţări.
Filip Stan
12 mai 2016, 08:16
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: Ameninţările Rusiei sunt iresponsabile şi nejustificate

„Acest sistem nu se referă la Rusia, nu este îndreptat împotriva Rusiei, iar atât condițiile fizice, cât și cele geografice fac imposibil ca acest sistem să submineze Rusia. Este tehnic imposibil să doboare rachete balistice intercontinentale rusești. Este un sistem care este îndreptat împotriva unor amenințări care vin din afara zonei euroatlantice, iar noi am fost foarte transparenți față de ruși în ceea ce privește planurile noastre în cazul acestui sistem.

Nu văd niciun motiv pentru care el să intensifice tensiunile, iar amenințările din partea Rusiei sunt nejustificate și iresponsabile. Rușii știu că este un sistem care nu este îndreptat împotriva Rusiei”, a spus Jens Stoltenberg, după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, despre activarea scutului antirachetă de la Deveselu: Are rol strict DEFENSIV

 Klaus Iohannis a declarat că sistemul antirachetă de la Deveselu nu este îndreptat împotriva niciunui stat. „Acest sistem are rol strict defensiv. Scutul antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu constituie o asigurare împotriva unor posibile atacuri din afara spaşiului euroatlantic”, a subliniat şeful statului.
 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Românii care trebuie să plătească suprataxă. Se achită obligatoriu. Nimeni nu este iertat
Playtech.ro
Cât costă succesiunea la notar, în 2025? Taxa pentru certificatul de moştenitor
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român este primul client din lume care a cumpărat un model Lamborghini de lux. Cât costă bolidul
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Aplicația de aur, care îți salvează viața. Este disponibilă în 33 de limbi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A cucerit toată lumea încă din copilărie. A plecat la îngeri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Imagini din apartamentul în care a trăit Papa Francisc. Camera și patul său VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat