STUDIU: Variaţiile genetice pot avea un rol important la nivelul educaţiei, însă factorii de mediu sunt determinanţi

Un amplu studiu internațional a identificat 74 de variații genetice asociate cu nivelul de educație, un număr încă foarte scăzut față de dimensiunea fenomenului, potrivit unei echipe multidisciplinare formate din 253 de cercetători care au publicat un studiu pe această temă în revista 'Nature', informează agenția France Presse.
Alina Costache
12 mai 2016, 14:05
STUDIU: Variaţiile genetice pot avea un rol important la nivelul educaţiei, însă factorii de mediu sunt determinanţi

Un studiu anterior efectuat pe 100.000 de persoane, publicat în anul 2013, a contribuit la evidențierea a trei variante genetice asociate statistic numărului de ani de studiu realizat de un individ.

Noua cercetare a fost făcută pe un eșantion de aproape 300.000 de persoane de origine europeană din 15 țări din întreaga lume. Acesta este unul dintre cele mai mari studii genetice de până acum, notează AFP.

„De data aceasta, pentru că eșantionul nostru a fost mult mai mare, am fost capabili să identificăm mai multe variații genetice asociate cu nivelul de educație”, a declarat Daniel Benjamin, de la Universitatea din California de Sud (USC ) din Los Angeles.

Influența acestor 74 de variante genetice luate împreună (inclusiv 3 identificate anterior de către aceiași cercetători) este „foarte mică”. Aceasta explică doar 0,43 la sută dintre diferențele nivelului de educație dintre indivizi, au relevat cercetătorii.

Pentru variația genetică cu cel mai mare impact, diferența între persoanele care nu sunt purtătoare și cele care le-au moștenit de la ambii părinți „anunță, în medie, aproximativ nouă săptămâni de școală în plus”, a spus Daniel Benjamin.

Cu toate acestea, studii anterioare, inclusiv pe gemeni, au estimat că cel puțin 20 la sută de variațiile dintre indivizi în ceea ce privește reușita școlară se pot datora unor factori genetici.

„Acest lucru înseamnă că trebuie să existe cel puțin mii de variații genetice care influențează nivelul de educație, dar și că majoritatea nu au fost încă detectate”, a spus profesorul de economie.

Rolul geneticii în reușita școlară este un subiect delicat iar cercetătorii avansează cu precauție, preocupați de faptul că studiul lor ar putea să fie înțeles greșit.

Daniel Benjamin a și avertizat „împotriva oricărei utilizări simpliste” a rezultatelor studiului, care ar putea consta în a vorbi despre așa-numite „gene pentru educație”, ceea ce ar fi „complet înșelător”. Reușita școlară depinde în primul rând de factori de mediu, a subliniat Benjamin.

Dar, acest tip de cercetare „este util pentru că putem învăța multe lucruri prin studierea efectelor combinate ale variațiilor genetice luate împreună”, a spus el.

Mai multe tipuri de mutații genetice asociate cu nivelul de educație au o influență asupra dezvoltării creierului, în special înainte de naștere.

„Micile diferențe genetice pe care le-am găsit, ne-ar putea ajuta să înțelegem de ce unii oameni sunt mai susceptibili să aibă un declin cognitiv timpuriu”, a relevat Peter Visscher, profesor la Queensland Brain Institute (Australia) și coautor al studiului, mai notează AFP

Spynews
Laura Cosoi, primul interviu după ce a devenit mamă pentru a patra oară. Frumoasa prezentatoare TV s-a întors deja pe platourile de filmare / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii până pe 23 august. Vești bune, bani și fericire pentru 4 nativi
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe vehicule. Guvernul a dat ordin. Amenzi din 1 septembrie
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
CUTREMUR PUTERNIC ÎN ROMÂNIA în urmă cu scurt timp. Anunțul făcut de INFP
Adevarul
Impactul declarațiilor ÎPS Teodosie: Normele religioase stricte lasă urme care persistă și în viața adultă ANALIZĂ
Spynews
Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, Alina Ferinceac. Imagini de colecție cu cei doi
Spynews
Împăcați, dar pe ascuns! Cum au încercat Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău să fenteze paparazzii! I-am prins la întoarcerea din escapada secretă /VIDEO SAVUROS
Evz.ro
Tricoul, obligatoriu în afara plajei. Te amendează pe loc, s-a dat Ordonanță
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Oana Niculescu Mizil, transformată TOTAL de când e o femeie singură! A rupt plaja-n două când s-a ridicat de pe şezlong
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Când vor intra pensiile recalculate pe card! Data la care se livrează pensiile în luna septembrie
Capital.ro
Românii PIERD BANII. Ajutorul de care au maximă nevoie: Rușine națională!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Cum au murit, de fapt, Alexandra și Alin! Sfâșietor ce a filmat camera de bord
substantial.ro
Alertă epidemiologică: Virusul Oropouche amenință țările din America Centrală și de Sud
MediaFlux
PENSIONARII care vor pierde BANI de la 1 septembrie LA RECALCULARE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!