Preşedintele Traian Băsescu a vizitat sâmbătă seara Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la Chicago. Şeful statului a spus că, în diaspora din toată lumea, românii s-au adunat în jurul Bisericii Ortodoxe şi şi-au păstrat astfel limba şi identitatea. La intrare, preşedintele a fost întâmpinat i pâine şi sare.
Arhiepiscopul Nicolae Condrea a ţinut să îl compare pe Băsescu cu împăratul Constantin cel Mare, să conducă cu „înţelepciune, dreptate şi blândeţe” şi să ajute poporul român să treacă peste criza economică.
„A fost o mare bucurie pentru mine să dau un semnal de respect pentru Biserica Ortodoxă Română, fie ea ţinând de BOR, fie ea ţinând de Biserica Ortodoxă Americană. Atâta timp cât serviciul e în limba română şi se strâng români în aceste biserici, noi le respectăm, deşi ne-ar bucura mult să avem o mitropolie aici, printr-o biserică unificată”, a mai spus Băsescu.
Potrivit şefului statului, mitropolia ar putea fi creată prin unificarea celor două episcopii ortodoxe româneşti, una aflată în subordinea Bisericii Ortodoxe Române, iar cealaltă ţinând de Biserica Ortodoxă Americană.