Ioana Petrescu, despre bolile sistemului de sănătate

Sistemul de achiziţii publice din România a făcut posibil ca Hexi Pharma să pună în pericol vieţile oamenilor, susţine Ioana Petrescu, fostul ministru de Finanţe.
Romania TV
13 mai 2016, 10:42
Ioana Petrescu, despre bolile sistemului de sănătate

Tunuri uriase cu efecte grave asupra vietilor romanilor, precum Hexi Pharma, sunt posibile pentru ca sistemul este putred. Cred ca pedepsirea celor vinovati este importanta, dar nu suficienta pentru starpirea coruptiei. In primul rand, avem nevoie de un sistem care sa nu mai permita astfel de grozavii, precum diluarea dezinfectantilor folositi in spitale.

Povestea Hexi Pharma este, in primul rand, una a achizitiilor publice defectoase din aceasta tara.

Este strigator la cer ca cele patru legi ale achizitiilor publice au zacut in Parlament din noiembrie 2015 pana acum doua zile, adica mai bine de 5 luni! Tot de atunci, zace la Finante si strategia nationala de achizitii publice. Daca am fi avut un sistem corect si eficient de achizitii, astfel de tunuri nu ar fi fost posibile.

Pretul cel mai mic

Pana in momentul in care Presedintele Romaniei va promulga cele patru noi legi ale achizitiilor publice votate marti in Parlament, se va folosi, in continuare, sistemul pretului cel mai mic. Este un sistem gresit din mai multe motive, inclusiv pentru ca se achizitioneaza in acest mod bunuri de foarte proasta calitate. Asa a fost posibil ca o companie fara scrupule precum, se pare, Hexi Pharma, sa ofere produse neconforme, diluate. In acest fel, compania si-a redus semnificativ costurile de productie si si-a permis sa ofere la licitatie un pret foarte mic, pe care alte companii, care ofera produse de calitate, nu si-l permit.

Conform investigatiei celor de la Initiativa Romania, Hexi Pharma a castigat in Romania, in perioada 2012 – 2015, licitatii in valoare de aproape 20 milioane de euro.

Noul sistem de achizitii publice inlocuieste cel mai mic pret cu criteriul calitate-pret pentru multe tipuri de achizitii. Da dreptul si chiar incurajeaza autoritatile contractante sa ia in considerare si calitatea produsului achizitionat, nu numai pretul. Cu un astfel de sistem, i-ar fi fost mult mai greu companiei Hexi Pharma sa castige atatea licitatii. De asemenea, noul sistem este mult mai eficient pe termen lung. Banii publici nu vor mai fi cheltuiti pentru achizitonarea unor bunuri si echipamente de proasta calitate la pretul cel mai mic, ineficiente sau care trebuie inlocuite mult mai des.

Achizitii centralizate

Un alt lucru pe care l-am remarcat in acest scandal a fost acela ca multi dintre dezinfectantii diluati au fost achizitonati de spitale prin incredintare directa, fara licitatie. Da, pentru achizitii de bunuri, valoarea maxima a contractelor atribuite prin incredintare directa este de 30.000 euro. Conform datelor publicate de Initiativa Romania, acest prag nu a fost depasit. Hexi Pharma a avut, insa, incredintari directe in valoare de peste 5 milioane de euro, in peste 9.000 de contracte distincte, in perioada 2012-2015. Deci, foarte multe incredintari directe, dar in cantitati mici. Daca achizitia dezinfectantilor s-ar fi facut centralizat pentru spitalele din tara, Hexi Pharma nu ar mai fi putut folosi aceasta portita pe care o deschide incredintarea directa.

Noile legi ale achizitiilor publice si noua strategie nationala pentru achizitii publice incurajeaza licitatiile centralizate. Chiar daca toti ministrii Sanatatii au semnalat necesitatea centralizarii achizitiilor in domeniul Sanatatii, pana acum niciunul dintre ei nu a facut metoda functionabila, desi la Ministerul Sanatatii exista o unitate pentru achizitii centralizate.

O achizitie centralizata inseamna cumpararea unei cantitati mari de bunuri in cadrul unei singure licitatii. Acest lucru poate aduce avantaje statului atat prin obtinerea unui pret mai mic, cat si prin diminuarea cheltuielilor administrative (se organzeaza o singura licitatie).

Acestea sunt doar o parte din motivele pentru care trebuie sa ne indreptam urgent catre sistemul de achizitii publice centralizate.

Complete specializate pentru achizitii

Conform jurnalistilor de la Gazeta Sporturilor, exista suspiciuni ca unele licitatii la care a participat Hexi Pharma ar fi fost trucate. Potrivit aceleiasi surse, se pare ca ar exista si denunturi facute de competitorii Hexi Pharma, care au semnalat ca licitatiile ar fi fost trucate si ca dezinfectantii oferiti de Hexi Pharma ar fi fost diluati. Plangerea ar fi ajuns la Tribunalul de pe langa Judecatoria Sectorului 2, care a dispus clasarea cauzei.

O astfel de cauza este bine sa fie judecata de un complet specializat in achizitii, complet pe care noi nu il avem azi.

Noua lege a remediilor din pachetul de patru noi legi privind achizitiile publice prevede ca la nivelul instanţelor sa funcţioneze complete specializate, care sa soluționeze plângerile formulate împotriva deciziei pronunțate de Consiliul de Solutionare a Contestatiilor. Daca ar fi existat complete specializate in licitatii publice, care sa preia plangerile impotriva Hexi Pharma, acestea poate ar fi sesizat ca ceva este in neregula cu aceste licitatii si tragedia s-ar fi oprit mult mai repede.

Concluzie

Hexi Pharma e doar un exemplu, descoperit de presa si nu de autoritati. Cine stie cate alte cazuri de acest fel mai exista, despre care nu se stie sau nu se vorbeste!? Un sistem putred permite ca o companie fara scrupule sa poata omori mii de oameni. Sistemul trebuie schimbat de la radacina, cat mai repede! Si trebuie sa incepem cu modul in care se fac achizitiile! Presedintele sa promulge legile rapid, Guvernul sa scoata normele de aplicare, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice din subordinea Ministerului de Finante sa organizeze cursuri de pregatire pentru cei care vor aplica aceste legi. Nu in ultimul rand, strategia nationala pentru achiziitii publice trebuie aplicata integral, nu a la carte.

Acestia cred eu ca sunt pasii care trebuie facuti urgent, dublati de reforme fundamentale.

Fara masuri marunte, care dau bine pe burtiera televiziunilor de stiri si fara smiorcaieli de genul: „Noi nu avem decat un an de mandat!”.

Reforme cat mai repede! Poate oprim alte tragedii!

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Triunghiul amoros misterios și emoțional care a făcut milioane de oameni să suspine. A avut un final epic
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cine este femeia din Cluj, în vârstă de 50 de ani, găsită fără suflare în propria locuință! Principalul suspect este fiul ei, cunoscut cu probleme psihice
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Ștefan Mandachi recunoaște că a greșit votând candidatul antisistem Călin Georgescu
MediaFlux
SE DEZICE de GEORGESCU! SURPRIZĂ MAJORĂ după VOT: NU AM ȘTIUT!
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului