„În continuarea cercetărilor efectuate în cauza cunoscută generic sub denumirea ‘Dezinfectanții utilizați în spitale’, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus efectuarea a două constatări tehnico-științifice asupra produselor ‘Hexi Pharma’. Totodată, procurorii efectuează și alte acte de urmărire penală care nu pot fi făcute publice în acest stadiu al anchetei”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul General.
Parchetul General reamintește că magistrații de la Judecătoria sectorului 5 au admis luni o cerere a procurorilor și au decis față de Hexi Pharma, pentru o perioadă de 60 de zile, interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicția inițierii fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social, interzicerea înstrăinării activelor societății, interzicerea plăților și transferurilor bănești, cu excepția celor necesare pentru plata utilităților și a salariilor, interzicerea producerii și comercializării de produse biocide.
De asemenea, procurorii au adus la cunoștința Tribunalului București, unde se judecă cererea Hexi Pharma de intrare în insolvență, cu privire la măsurile preventive dispuse de Judecătoria sectorului 5.
Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
CITEŞTE ŞI: Călin Popescu Tăriceanu: În spatele Hexi Pharma s-ar putea afla un serviciu secret