Preşedintele Camerei de Comerţ Bucureşti, URMĂRIT PENAL pentru obţinerea ilegală de fonduri europene UPDATE

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Sorin-Petre Dimitriu, a ajuns, miercuri, la DNA. Acesta a fost citat în calitate de suspect, într-o cauză legată de fonduri europene. Potrivit unui comunicat emis de DNA, Dimitriu este urmărit penal pentru că a atestat, în mod nereal, că instituția pe care o conducea îndeplinea condițiile cerute de legislația Uniunii Europene pentru a putea obține fonduri nerambursabile.
Iulian Tudor
18 mai 2016, 07:59
Preşedintele Camerei de Comerţ Bucureşti, URMĂRIT PENAL pentru obţinerea ilegală de fonduri europene UPDATE

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Sorin-Petre Dimitriu, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, ambele în formă continuată, potrivit DNA.

În dosar, mai sunt urmăriți penal pentru fapte similare: Nicolae Vasile, vicepreședinte CCIB la data faptei, Laurenția Vasilescu, director economic al CCIB la data faptei, Gabriel-Dan Mihuț, director general în CCIB la data faptei.

În contextul implementării a trei proiecte finanțate din fonduri europene, în 2009, Dimitriu, în calitate de președinte, a atestat, în mod nereal, că instituția pe care o conducea îndeplinea condițiile cerute de legislația Uniunii Europene pentru a putea obține fonduri nerambursabile.

În realitate, CCIB se afla într-o situație de excludere, deoarece înregistra obligații restante (datorii) în cuantum total de 682.811 lei, reprezentând drepturi de proprietate intelectuală, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap încadrate, impozit convenții civile, etc.. Acționând în această manieră, instituția condusă de suspectul Dimitriu Sorin-Petre a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în valoare totală de 11.633.202,42 lei„, susțin procurorii.

DNA menționează că, în aceeași perioadă, președintele CCIB, beneficiind de ajutorul suspecților Mihuț și Vasilescu, a schimbat destinația sumei totale de aproximativ 289.000 lei prin semnarea unor ordine de plată în baza cărora banii respectivi au fost transferați în contul curent al instituției pe care o conducea și folosită ulterior pentru derularea activității curente, în loc să fie folosiți la finanțarea proiectelor cărora le fuseseră destinați.

În august 2009, ca urmare a unei conduite a suspectului Vasile, asemănătoare cu cea a suspectului Dimitriu, CCIB, deși avea obligații restante (datorii) în cuantum de 226.360 lei, a obținut pe nedrept suma de 6.911.684,94 lei, în contextul implementării unui alt proiect finanțat din fonduri nerambursabile. Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a beneficiat astfel de fonduri nerambursabile în valoare totală de 18.544.887,36 lei„, au constatat anchetatorii.

DNA precizează că, la 1 octombrie 2014, inculpații Dimitriu, Vasilescu și Mihuț, în aceleași calități, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare.

Sorin Dimitriu a fost deja trimis în judecată într-un dosar în care DNA îl acuză de accesarea frauduloasă de fonduri europene pentru mai multe proiecte POSDRU şi abuz în serviciu.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cât de ieftine sunt, de fapt, casele în Spania. Mulți români și-au cumpărat deja locuințe cu piscină și etaj. Dai și de două ori mai puțin decât pe apartamentele din Militari, Veteranilor sau Berceni
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Bătaie între Harry și William. Până unde s-a ajuns
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
De ce a pus Jador stop relației cu Oana Ciocan. Ce îi făcea artistului în intimitate 😱 E s-ar fi săturat să fie...
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Nicușor Dan anunță recuperarea în instanță a unor clădiri adiacente Pasajului Macca-Vilacrosse
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'