Dacian Cioloş invită românii să doneze pentru „Cuminţenia Pământului”. Vezi aici CONTURILE disponibile

Premierul Dacian Cioloș invită românii să participe la procesul de subscripție publică pentru achiziționarea operei de artă "Cumințenia Pământului" a lui Constantin Brâncuși.
Iulian Tudor
19 mai 2016, 11:30
Dacian Cioloş invită românii să doneze pentru

Astăzi (joi – n.r.) începem campania de subscripție publică pentru ‘Cumințenia Pământului’ de Brâncuși. Încă de când am aflat că această operă de artă va fi pusă în vânzare, în urma apelurilor mai multor oameni de cultură din România, am inițiat acțiuni, demersuri pe lângă Guvernul României din acea vreme pentru a-și exercita dreptul de preempțiune, pentru că credeam cu tărie, așa cum cred și acum, că trebuie împreună, statul cu cetățenii români, să găsim soluții pentru ca această operă de artă, reprezentativă nu doar pentru Brâncuși, dar și pentru cultura românească, să rămână nu doar în patrimoniul național, dar să rămână în patrimoniul public și să fie accesibilă pentru toți cei care doresc să o vadă„, a transmis Dacian Cioloș într-un mesaj publicat pe Facebook.

Premierul îi invită pe toți cei interesați să doneze atât cât le permit resursele. „Vă invit, așadar, pe toți să participați la acest proces de subscripție publică cu donații, pe fiecare după cât ne permit resursele pe care le avem la dispoziție, pentru a demonstra că putem împreună să ne atingem obiective chiar dacă ele sunt din sfera culturii sau cu atât mai mult cu cât ele sunt în sfera culturii și vizează o operă cum este aceasta, care este reprezentativă pentru noi. Și asta pentru că Brâncuși este și al meu, așa cum este și al vostru și este al nostru, al tuturor. Dar acest al nostru, al tuturor, trece prin asumarea noastră personală, a fiecăruia dintre noi„, mai afirmă Cioloș.

Mesajul prim-ministrului este însoțit de site-ul www.brancusiealmeu.ro, unde sunt prezentate informațiile necesare celor interesați să doneze pentru „Cumințenia Pământului”.

Guvenul României și Ministerul Culturii au lansat oficial, joi, campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului”. Campania se va derula până pe data de 30 septembrie.

Achiziția operei se va face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor: suma de cinci milioane de euro va fi alocată de Guvern și e nevoie ca șase milioane de euro să fie colectate cu ajutorul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și juridice„, potrivit unui comunicat emis de Executiv.

Printre personalitățile care și-au arătat deja sprijinul pentru campania de subscripție publică sunt Doina Lemny, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Mircea Cărtărescu, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Alexandru Tomescu, Vlad Alexandrescu, Tudor Giurgiu, ambasadorul Franței – François Saint-Paul, Răzvan Burleanu, Oana Manea, Alexandru Dedu și Cosmin Alexandru. De asemenea, în spotul publicitar – care se va difuza începând de vineri, 20 mai – își declară susținerea Maia Morgenstern, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu, Iuliana Tudor, Melania Medeleanu, Irina Păcurariu, Dragoș Bucurenci, Părintele Constantin Necula, Mariana Lungu, Dan Amariei, Matei Oprina, Cristiana Mongol Stancu, Iv cel Naiv și Virgil Stănescu.

Donațiile cetățenilor și ale persoanelor juridice direct în conturile deschise pe numele Ministerului Culturii vor beneficia de facilități fiscale, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 10, publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie 2016. În cazul în care campania nu va fi una de succes, fiecare donație va fi returnată contributorilor.

Primele rezultate ale campaniei vor fi făcute publice la 1 iunie, iar periodic, în zilele de 1 și 15 ale fiecărei luni de campanie, sumele strânse până în acel moment vor fi date publicității.

Cum pot dona românii:

– Direct prin intermediul site-ului campaniei www.brancusiealmeu.ro;
– Prin intermediul celui mai mare retailer online din România: eMag. Începând din data de 19 mai, românii pot cumpăra virtual pe www.emag.ro „Cumințenia pământului”, donând în acest fel în conturile campaniei pentru achizitia operei lui Constantin Brâncuși;

Sunt disponibile conturi în lei, euro şi dolari în care se pot face donaţii prin transfer bancar sau prin depunere de numerar într-unul din cele specificate mai jos, deschise pe numele Ministerului Culturii, CIF 4192812:

TREZORERIA STATULUI

RO46TREZ700500702X010908 deschis la D.T.C.P.M.B
(prin ordin de plată sau prin mandat poştal)

Banca Transilvania
RON – RO48BTRLRONCRT0345325001
EUR – RO95BTRLEURCRT0345325001
USD – RO02BTRLUSDCRT0345325001
Cod Swift: BTRLRO22XXX

Banca Comercială Română
ROL RO57RNCB0082005629820013
EUR RO30RNCB0082005629820014
USD RO03RNCB0082005629820015
Cod SWIFT: RNCBROBU
Cod BIC: RNCB

BRD – SMCC
RON- RO75BRDE450SV95804494500
EUR- RO59BRDE450SV95804814500
USD- RO06BRDE450SV95804904500
Cod SWIFT: BRDEROBU

UniCredit Bank
RON – RO53BACX0000003018913000
EUR – RO26BACX0000003018913001
USD – RO96BACX0000003018913002
Cod SWIFT – BACXROBU

CEC Bank S.A. – Sucursala Timpuri Noi
RON- RO21CECEB31644RON4211471
EUR-RO89CECEB316T6EUR4211474
USD -RO22CECEB316T5USD4211516
CONT SWIFT: CECEROBUXXX

RAIFFEISEN BANK
RON – RO68RZBR0000060018536354
EUR  – RO14RZBR0000060018536356
USD –  RO30RZBR0000060018536359
Cod SWIFT: RZBRROBU   

Alpha BankSucursalaUnirii

RON – RO63BUCU1081215948600RON
EUR – RO56BUCU1081215948601EUR
USD – RO53BUCU1081215948602USD
COD SWIFT : BUCUROBU

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Zodiile care dau lovitura în august. Lux și opulență, bani mulți, moșteniri și relocări în străinătate
Capital.ro
Ilegal în România. Îți confiscă tot, inclusiv banii și mașina. Nu există excepție în lege
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Haos în sistemul medical. Unde se calcă pacienții în picioare
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se ADÂNCEȘTE! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
N-ai voie dacă nu prezinți BULETIN. S-a dat azi lege obligatorie în România. Amendă 30.000 lei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Revoltă în Leeds: Premierul britanic condamnă violențele și asigură suport pentru poliție
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'