Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Dănuţ Căpăţînă va fi dus în arestul Poliției Capitalei, potrivit Agerpres.
Dănuț Căpățînă a fost surprins, miercuri, în flagrant de către procurorii anticorupție după ce a primit de la o persoană o mită de 10.000 de euro.
Potrivit DNA, în perioada 2011 — 2015, între Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, reprezentat de Dănuț Căpățînă, și o societate comercială s-a încheiat un acord-cadru și mai multe contracte pentru prestarea serviciilor IT, constând efectiv în: oferirea suportului informatic pentru managementul activității (licențe de aplicații și diferite programe), disponibilitate volum de calcul și stocare date, asigurarea serviciilor de consultanță de specialitate privind implementarea sistemelor, mentenanță, configurarea și adaptarea în funcție de nevoile specifice ale spitalului și instruirea utilizatorilor.
DNA precizează că valoarea totală a serviciilor ce urmau a fi prestate în cadrul acordului era de aproximativ 556.800 euro (fără TVA) — aproximativ 139.200 euro (fără TVA)/an.
„În același context, pentru ‘buna derulare’ a contractelor și pentru a nu exista întârzieri la plata facturilor pentru serviciile prestate, Dănuț Căpățînă a pretins și primit, lunar, cu titlu de mită, de la reprezentanții firmei respective (denunțători în cauză) inițial suma de 2.300 euro, majorată ulterior la 2.900 euro. Plățile s-au făcut, la indicația lui Căpățînă, în baza unor contracte de ‘consultanță’ încheiate de societatea respectivă cu două companii offshore, ce aparțineau managerului unității medicale, deși firma respectivă nu a beneficiat niciodată de asemenea de servicii„, susțin procurorii.
Anchetatorii au reținut că, în perioada 2012 — august 2015, el a primit în această modalitate suma totală de peste 77.400 euro la care se mai adaugă 8.000 euro primiți cash.
„În aprilie 2016, în contextul în care aceeași societate se afla în negocieri cu spitalul în vederea încheierii unui nou contract, cu ocazia unei întâlniri, Căpățînă i-a amintit unuia dintre denunțători faptul că mai are de achitat o ‘datorie’ de 50.000 euro. După ce au căzut de acord cu privire la suma și modalitatea de remitere, respectiv 25.000 — 30.000 de euro, plătibilă cash și în rate, inculpatul a pretins pentru derularea viitorului contract 10% din valoarea facturilor emise, respectiv suma de 1.300 euro/lună, față de procentul de 15% pretins anterior„, mai arată DNA.
Pe 4 noiembrie 2014, Dănuț Căpățînă, în aceeași calitate de manager, a fost trimis în judecată într-un alt dosar, în care este acuzat de tentativă la abuz în serviciu, în legătură cu atribuirea unui contract de concesiune a serviciului de producție, distribuție și monitorizare oxigen medicinal.