Magistraţii au decis să le înlocuiască măsura arestului preventiv cu una mai uşoară, arest la domiciliu. Nuţu Cămătaru a fost condamnat în februarie la 5 ani şi 5 luni de închisoare, iar fratele lui a primit 7 ani după gratii. Cei doi interlopi au primit pedepsele în dosarul bătăii cu Clanul sportivilor.
Scandalurile au avut loc chiar şi în Tribunal, unde Sile a scos un cuţit chiar în sala de judecată şi i-a ameninţat pe cei din clanul rival. Acum, şi Sile va face arest la domiciliu, deşi trebuia să rămână în arest într-un alt dosar în care este acuzat de proxenetism.
„Le mulţumesc jurnaliştilor care au spus adevărul la instanţă şi m-au pus liber din cauza lor. Şi dacă cu voi acolo mi-au făcut aşa de am stat 9 luni degeaba pentru acel reclamant care a făcut înţelegere cu poliţia, care a mai legat un chestor pe aici să scape de puşcărie, atunci am spus tot„, a declarat Nuţu Cămătaru.