Belgia a comemorat două luni de la ATENTATELE TERORISTE, în cadrul unei ceremonii emoţionante

Belgia a comemorat duminică, în cadrul unei ceremonii emoționante la Palatul Regal din Bruxelles, două luni de la atacurile teroriste soldate cu 32 de morți și peste 300 de răniți, relateaza Agerpres.
Alina Costache
22 mai 2016, 17:00
Belgia a comemorat două luni de la ATENTATELE TERORISTE, în cadrul unei ceremonii emoţionante

La evenimentul de Palatul Regal au participat între 500 și 600 de persoane, printre care s-au aflat familii ale victimelor și ale celor răniți, membri din forțele de securitate și din serviciile de urgență, precum și numeroși politicieni.

Regele Filip, regina Mathilde și premierul Charles Michel au adus un omagiu victimelor și au mulțumit medicilor și forțelor de securitate pentru efortul lor de a salva cât mai mulți dintre oamenii care în dimineața zilei de 22 martie s-au aflat la aeroportul Zaventem sau în stația de metrou Maelbeck, unde în total trei teroriști islamiști kamikaze și-au detonat încărcăturile explozive.

Ceremonia de duminică a fost deschisă de solistul belgian Getch Gaetano cu melodia ‘Imagine’, a lui John Lennon, pe care belgienii au cântat-o a doua zi după atentate în Piața Bursei din Bruxelles, piață devenită un fel de memorial al victimelor atentatelor.

Unul dintre momentele cele mai emoționante ale ceremoniei a fost rostirea numelor celor 32 de victime de către Eddy Van Calster și Kristin Verellen, soțul și soția a două dintre ele.

Și regele Filip a afirmat în discursul său că răspunsul societății belgiene în urma atentatelor nu a fost ura, ci solidaritatea și ‘responsabilitatea și unitatea’, în opinia sa fiind nevoie ca Belgia ‘să continue să construiască punți’.

Autoritățile belgiene au fost sever criticate pentru incapacitatea de preveni aceste atacuri, deși aveau informații care ar fi trebuit să le atragă atenția asupra posibilelor intenții ale teroriștilor, de altfel cetățeni belgieni.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Mașinile interzise în România. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 18 iulie
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Codul Rutier. Verificați în documente această dată. Este obligatoriu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'