PREMIERĂ. Medicii de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu protestează împreună cu copiii şi părinţii acestora

Pentru prima dată, medicii de la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu, singurul de acest gen din județ, anunță că vor ieși în stradă, alăturându-se protestului mamelor și al copiilor, cerând toți construirea unui spital nou în oraș, a confirmat luni, pentru AGERPRES, dr. Ioana Mătăcuță, purtătoarea de cuvânt a instituției spitalicești.
Iulian Tudor
23 mai 2016, 10:30
PREMIERĂ. Medicii de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu protestează împreună cu copiii şi părinţii acestora

Marșul se va numi „Împreună pentru sănătatea copiilor”. Pe lângă mămici și copilași o să participăm și noi. Vom participa împreună. Va fi un marș pașnic. Din câte știu eu, nu s-a mai făcut așa ceva„, a precizat dr. Ioana Mătăcuță, purtătoarea de cuvânt a instituției spitalicești.

Pe 1 iunie, în premieră, 200 de părinți, reuniți într-un grup, care solicită construcția unui spital nou de pediatrie cu condiții optime pentru copiii lor, au cerut aprobare Primăriei Sibiu pentru organizarea unui miting, pe 1 iunie, a declarat, pentru AGERPRES, una dintre mame, organizatoare a acțiunii de protest.

La acest miting au fost invitați și medicii pediatrii.

S-a cerut aprobare pentru 1 iunie. Grupul de părinți este organizatorul, „Stop internării copiilor în spital fără părinți”, așa se numește marșul. Propunerea lor a fost între ora 17,00 și 20,00, în Piața Mare. Rămâne de văzut în aviz, în funcție de evenimentele care au loc în Piața Mare. Cam într-o oră-două va ieși avizul„, a precizat, pentru AGERPRES, Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

La mitingul de pe 1 iunie sunt așteptați 200 de părinți și medicii Spitalului de Pediatrie.

Contactată de corespondentul AGERPRES, una dintre mamele care fac parte din grupul de inițiativă care organizează acest marș, Gabriela Stănescu Hila, a declarat: „Ieșim in stradă, într-un miting pașnic, alături de copiii noștri, pentru a cere un spital nou și respectarea tuturor drepturilor copiilor și părinților în spitale. Estimăm un număr de 200 de persoane, la care ni se vor alătura și medicii din spitalul de Pediatrie Sibiu„.

AGERPRES a solicitat un punct de vedere al Spitalului de Pediatrie legat de mitingul părinților, la care au fost invitați medicii acestui spital.

În urma demersurilor la Ministerul Sănătății ale părinților de la Sibiu, s-a permis mamelor, în urmă cu zece zile, să se interneze la cerere, cu copiii bolnavi, în Secția de Infecțioase a Spitalului de Pediatrie din Sibiu. Mai mult, în urma demersurilor făcute de părinți la Ministerul Sănătății și avertizării emise de minister către Spitalul de Pediatrie de la Sibiu, a demisionat atât directorul, cât și șefa Secției de Infecțioase, care restricționaseră accesul mamelor alături de copiii internați, încălcând astfel un drept al acestora, potrivit oficialilor de la minister.

Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii au atenționat, la începutul lunii, public, că internarea în spitale a copiilor mai mici de 14 ani, împreună cu unul dintre părinți, dacă se solicită acest lucru, este un drept și nu un privilegiu, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

În prezent există șapte paturi pentru mamele care vor să se interneze cu copiii bolnavi la Secția Infecțioase a Spitalului de Pediatrie din Sibiu. Înainte de acest scandal, erau trei locuri pentru mame. Până în august, când se termină mansardarea Secției de Infecțioase și vor fi locuri mai multe, conducerea spitalului promite zece paturi pentru mame.

În mod curent nu există mai mult de cinci solicitări din partea mamelor de a sta cu copiii.

Medicii recunosc că au comunicat greșit cu părinții copiilor bolnavi, interzicându-le mamelor dreptul de a sta cu pruncii în spital. Pentru a evita noi scandaluri la Pediatrie, primarul Sibiului i-a cerut demisia directorului acestui spital, Alexandru Mihuț, imediat după sosirea la Sibiu a sesizării Ministerului Sănătății. Noul director interimar, dr. Vasile Banciu, spune că după terminarea interimatului el nu vrea să rămână în această funcție, ci să își vadă de pacienți.

La Spitalul de Pediatrie din Sibiu vor fi angajați trei psihologi și vor fi atrași voluntari, care să-i ajute atât pe părinții copiilor bolnavi, dar și pe medici să comunice fără a mai izbucni conflicte.

Spitalul de Pediatrie din Municipiul Sibiu este un spital regional de urgență, unde sunt aduși copii bolnavi și din județele limitrofe.

Citeşte şi Medicii au ieşit din nou în stradă, nemulţumiţi de salarii VIDEO

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surprinzător din România care începe să semene cu Paris, Viena sau Londra. E la ani lumină de București, se construiește pe bandă rulantă și propune zilnic locuri de muncă. Sute de milioane au fost absorbite din fonduri europene, 2.500 de euro/cap de locuitor și aproape că nu mai există șomeri
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
A murit Marius Buțu! Celebrul cântăreț urma să urce pe scenă, la noapte: "Cântecul șoptit s-a stins! Prea devreme și prea abrupt"
substantial.ro
Sara Duterte amenință cu asasinarea președintelui Filipinelor, Ferdinand Marcos Jr.
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni