Gogoşi din flori de salcâm. Sunt atât de bune încât o să mai vrei cu siguranţă

Gogoșile din flori de salcâm nu sunt o rețetă la care să apeleze toată lumea. Foarte puțini sunt cei care o cunosc, iar cei care au încercat-o nu se mai pot despărți de ea, atât de bune sunt florile de salcâm trase în aluat! Aceasta este o rețetă pe care merită să o încerci, chiar dacă la prima vedere ți se pare ușor ciudată. Gândește-te numai cât de crocante vor fi florile de salcâm și cum gura ta va fi inundată de cele mai interesante arome!
Romania TV
24 mai 2016, 12:29
Gogoşi din flori de salcâm. Sunt atât de bune încât o să mai vrei cu siguranţă

Bliniile de salcâm sau gogoșile de salcâm sunt flori, cufundate în baie de ulei încins. Ele se mai numesc și frigănele, unii le mai spun tempura, după numele japonez.

Citeşte şi  Ştiai că florile se mănâncă? Surprinde-ţi familia şi invitaţii cu reţete inedite

Bliniile însă, ca și termen, reprezintă un fel de mâncare făcut dintr-un aluat de clătite, fiind preluat și păstrat din limba slavă. Bliniile de salcăm se fac ușor, fără prea mari bătăi de că, dar sunt atât de delicioase, încât crează dependență! Penrtu a le face, ai nevoie de:

Continuarea pe elli.ro

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Vești proaste în perioada alegerilor pentru toți românii care stau la curte. Tarifele medicilor veterinari au fost actualizate. Se aplică imediat
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Senatorul american Mike Rounds: Nu se poate avea încredere în Rusia pentru negocieri de pace cu Ucraina
MediaFlux
CUTREMUR în ROMÂNIA chiar de ALEGERI!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy