Ilie Sârbu: Nu vom sta în poziţia ghiocelului în faţa preşedintelui

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat într-un interviu la RFI că premierul este cel care trebuie să meargă la Consiliul European, nu preşedintele, şi a arătat că este vremea ca România să "intre în normalitate" din acest punct de vedere. Pe de altă parte, Sârbu a criticat atitudinea pe care a avut-o Traian Băsescu faţă de ministrul de Externe, Andrei Marga, în timpul vizitei din SUA.
Romania TV
22 mai 2012, 07:42
Ilie Sârbu: Nu vom sta în poziţia ghiocelului în faţa preşedintelui

În opinia lui Ilie Sârbu, a existat o permanentă „confuzie” în privinţa reprezentării României la Bruxelles. „În permanenţă a fost o confuzie. Şi pe vremea premierului Tăriceanu. Cât a fost premier Emil Boc, n-a fost cazul, el, săracul, n-avea nici un drept de a face vreo poziţie distinctă faţă de preşedinte! E timpul ca şi România să intre în normalitate”, a declarat liderul senatorilor PSD.

Ilie Sârbu a spus că legea fundamentală „precizează clar ce rol are preşedintele, care e rolul Parlamentului, care e rolul primului-ministru şi dacă le-am trata aşa cum ar trebui, n-am ajunge la genul ăsta de discuţii, care nu ne fac bine”.

Întrebat ce atribuţii îi rămân preşedintelui, dacă România ar fi reprezentată la Bruxelles de premier, Ilie Sârbu a răspuns: „Preşedintele are suficiente atribuţii, dacă vrea să le exercite. Tot în Constituţie, la articolul 91 se spune că preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern. Vedeţi, nici astea nu le încheie aşa, că administraţia prezidenţială face lucrul ăsta şi preşedintele semnează… Şi le supune ratificării – deci numai Parlamentul ratifică – ratificării Parlamentului într-un termen rezonabil (…)”.

Pe de altă parte, Ilie Sârbu a criticat atitudinea preşedintelui faţă de ministrul de Externe, în timpul vizitei din SUA. Traian Băsescu i-a întors spatele lui Andrei Marga, atunci când acesta a început să ţină un discurs în faţa comunităţii de români. „Are suficiente atribuţii, el mai e şi arbitru între puterile statului, dar astea ar trebui să le exercite în limita prevăzută de Constituţie, nu la discreţie. Când vrea dânsul, dă mâna cu un ministru, dacă nu vrea, nu dă. Dacă vrea, îl ascultă când ţine o cuvântare într-o anumită împrejurare, dacă nu, face poze, râde şi îl ironizează… Nu cred că modul ăsta de lucru poate continua la infinit! A continuat când nimeni nu avea nici un fel de opinie, toţi erau obedienţi, stăteau în poziţia ghiocelului, dar nu mai merge lucrul ăsta!”, afirmă senatorul PSD.

Premierul Victor Ponta a cerut Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să convoace o şedinţă de plen, în care să se stabilească mandatul României la Consiliul European din 28 iunie, precum şi persoana care trebuie să reprezinte ţara la acest summit.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Triunghiul amoros misterios și emoțional care a făcut milioane de oameni să suspine. A avut un final epic
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cine este femeia din Cluj, în vârstă de 50 de ani, găsită fără suflare în propria locuință! Principalul suspect este fiul ei, cunoscut cu probleme psihice
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Călin Georgescu și Elena Lasconi în frunte după primul tur al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului