România: Pantilimon – Săpunaru, Găman, Chiricheș, Raț (min. 89 Toşca) – Ropotan (min. 46 Prepeliţă), Pintilii – Popa (min. 59 Torje), Stanciu (min. 78 Keşeru), Chipciu (min. 59 Maxim) – Alibec (min. 68 Hora).
România a mai bifat un egal în era Iordănescu, al optulea în ultimele zece partide ale naţionalei. A fost 1-1 cu Republica Democrată Congo, iar meciul dincolo de scor meciul a fost trist, lipsit de substanţă cu ocazii rare de poartă. Au abundat în schimb gafele, iar una dintre ele a determinat deschiderea scorului. Portarul Kudimbana i-a pasat neglijent lui Bompunga, acesta a greşit preluarea în faţa lui Nicuşor Stanciu, care a ţâşnit cu mingea la picior spre poarta congolezilor şi a înscris pentru 1-0.
Anghel Iordănescu nu s-a complicat în scheme tehnico-tactice pentru pregătirea Euro, iar jocul a curs plictisitor spre final. Nici cele şase schimbări ale noastre n-au schimbat faţa jocului. Spre ruşinea noastră, congolezii au reuşit chiar să revină pe tabelă, printr-un gol semnat în minutul 87 de fostul jucător al Petrolului, Jeremy Bokila.
Pentru naţionala României urmează duminică, de la ora 20.30, amicalul cu Italia.
Cum s-au marcat golurile:
Min. 87 GOL Congo! Contraatac al africanilor, un jucător centrează de pe dreapta la marginea careului nostru de şase metri, iar Jeremy Bokila, fostul jucător al Petrolului, a reluat în plasă, din cădere.
Min. 27 GOL ROMÂNIA! Portarul congolezilor pasează neglijent către un coechipier, care ratează preluarea, iar mingea e interceptată de Stanciu, care scapă singur cu goalkeeper-ul advers şi înscrie. România – Congo 1-0!