Această zi se sărbătoreşte după ce Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a stabilit în 20 Decembrie 2000, ca 22 Mai să fie desemnată Ziua Internaţională a Diversităţii Biologice. Anul acesta tema o reprezintă biodiversitatea marină şi a zonelor de coastă, supravieţuirea acestora fiind esenţială în special pentru asigurarea necesarului de hrană la nivel planetar, pescuitul asigurând mai mult de 15% din proteinele de origine animală necesare unei diete echilibrate.
“Diversitatea biologică sau biodiversitatea este în directă legătură cu fenomenul schimbărilor climatice. De altfel, Convenţia privind diversitatea biologică în sine are ca scop utilizarea durabilă a resurselor. Iar dacă sunt folosite eficient şi sustenabil, resursele naturale au o legatură directă cu creşterea economică. Dar nu orice fel de creştere, ci una durabilă, care nu epuizează resursele astăzi, ci le foloseşte în aşa fel încât ele să fie disponibile şi pentru generaţiile viitoare, iar utilizarea lor sa nu afecteze mediul. De aceea vorbim astăzi despre economia verde, care trebuie să devină componenta dominantă a economiei europene şi globale. Economia verde înseamnă accent asupra investiţiilor în industriile nepoluante şi crearea de locuri de muncă verzi. Iar locurile de muncă verzi au o legatură cât se poate de directă cu reducerea sărăciei”, a declarat, cu acest prilej, ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb.
Convenţia privind diversitatea biologică, elaborată sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurator are ca obiective conservarea diversităţii biologice, utilizarea durabilă a componentelor sale şi împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor ce rezultă din utilizarea resurselor genetice, inclusiv prin accesul corespunzător la resursele genetice, prin transferul adecvat de tehnologii pertinente, ţinând cont de toate drepturile asupra acestor resurse şi tehnologii.
În sprijinul prevederilor Convenţiei privind Diversitatea Biologică, Comisia Europeană s-a angajat încă din 2001 la stoparea declinului biodiversităţii în Uniunea Europeană, precum şi la reconstrucţia din punct de vedere ecologic a unor habitate şi sisteme naturale. Unul din principalele mecanisme prin care CE contribuie la stoparea biodiversităţii este reprezentat de reţeaua ecologică Natura 2000, reţea care constituie pilonul central la politicii UE în domeniul naturii şi biodiversităţii. Scopul său este acela de a conserva pe termen lung habitatele şi speciile de interes comunitar ameninţate la nivelul UE.
Ca stat membru al Uniunii Europene, România a avut obligaţia de a constitui reţeaua ecologică Natura 2000, prin desemnarea ariilor de protecţie specială avifaunistică şi a siturilor de importanţă comunitară conform prevederilor Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice (Directiva „Păsări”), a Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică (Directiva „Habitate”) şi a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.
Astfel, la această dată, în România, reţeaua Natura 2000 însumează 22,68% din suprafaţa ţării.
De asemenea, ariile naturale protejate joacă un rol important în protecţia biodiversităţii. În acest sens Convenţia pentru Diversitatea Biologică a adoptat în 2004 un Program de Lucru pe Arii Protejate, ale cărui teme se regăsesc şi în activitatea Ministerului Mediului şi Pădurilor. La această dată, în România, există 148 de arii de protecţie specială avifaunistică, precum şi 383 situri de importanţă comunitară.
Strategia pe Biodiversitate a UE precum şi Strategia Naţională pe Biodiversitate şi Planul de Acţiune recunosc importanţa biodiversităţii şi ecosistemelor drept obiective proritare de protecţie şi conservare. În acest sens, sunt prioritare asigurarea plăţilor pentru serviciile ecosistemelor, realizarea unor studii privind cuantificarea serviciilor ecosistemelor şi identificarea si stabilirea mecanismelor de plată a acestor servicii. Împărţirea beneficiilor care rezultă din folosirea resurselor genetice şi plata serviciilor biodiversităţii trebuie să fie integrate în strategiile şi instrumentele de finanţare pentru biodiversitate şi pentru integrarea lor în politicile sectoriale. Valoarea economică a serviciilor biodiversităţii trebuie să fie integrată în politicile sectoriale ale Uniunii Europene şi în stabilirea instrumentelor de finanţare.
Costurile pierderii sau degradării biodiversităţii sunt foarte greu de stabilit, dar studiile efectuate până în prezent la nivel mondial arată că acestea sunt substanţiale şi în creştere. În primul raport al proiectului privind evaluarea economică a ecosistemelor şi biodiversităţii la nivel internaţional şi publicat în 2008 se estimează că pierderea anuală a serviciilor ecosistemice reprezintă echivalentul a 50 de miliarde EUR.