„În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de ‘sărbătoare naţională a poporului român’ şi s-a stabilit a fi sărbătorită în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării, potrivit tradiţiei româneşti. Programul manifestărilor cuprinde măsuri administrativ-organizatorice, manifestări comemorative în Capitală, în ţară şi pe plan extern”, se arată într-un comunicat al Executivului transmis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Ministerul Apărării, prin unităţile, instituţiile de învăţâmânt, cercurile şi bibliotecile militare, va organiza simpozioane, întâlniri cu istorici şi veterani de război, comemorări la cimitire, mausolee şi monumente comemorative de război, expoziţii de carte.
Totodată, Ministerul Educaţiei are în vedere desfăşurarea, în instituţiile de învăţâmânt, a unor programe dedicate acestei zile: întâlniri cu veteranii de război, spectacole omagiale.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe va organiza, prin intermediul reprezentanţelor diplomatice româneşti sau oficiilor consulare, activităţi specifice pentru cinstirea memoriei şi comemorarea eroilor români căzuţi şi înhumaţi pe teritoriul altor state.
De Ziua Eroilor, autorităţile administraţiei publice locale vor organiza expoziţii tematice, simpozioane şi vor desfăşura programe proprii de evocare a memoriei eroilor, iar instituţiile de apărare şi ordine publică vor asigura gărzi de onoare şi muzici militare pentru evenimentele oficiale organizate în Capitală şi în municipiile reşedinţă de judeţ.