„În prezent avem 11 răniți, din nefericire (este vorba despre) zece copii și un adult care îi însoțea. Sunt șase (copii) în stare gravă, dar sperăm să-și revină cu toții”, a declarat Vicent Baladi, adjunct al primarului de arondisment, la postul de televiziune iTELE. El a precizat că persoanele lovite de fulger au suferit arsuri.
Potrivit primelor informații, copiii nu au fost răniți în urma căderii unui copac, a declarat la rândul său pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor din Paris.
O furtună violentă s-a abătut sâmbătă după-amiază asupra capitalei Franței. Serviciile meteorologice au plasat sâmbătă mai multe regiuni franceze sub cod portocaliu de furtuni, dar Parisul nu figura pe lista regiunilor cu risc de furtuni violente.
„Fulgerul a lovit foarte brusc”, a declarat Baladi, care a precizat că parcul Monceau este frecventat la sfârșit de săptămână de numeroase familii.