Evaluarea Naţională de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a continuă în săptămâna 30 mai – 3 iunie cu probele pentru elevii de clasa a IV-a, după ce testările naţionale au debutat săptămâne trecută cu probele pentru elevii de clasa a VI-a.
Luni, elevii de clasa a IV-a vor susţine proba la limba română, marţi o vor susţine pe cea de la matematică, iar joi, elevii din cadrul minorităţilor naţionale vor susţine proba la limba maternă. Fiecare test durează câte 60 de minute.
Pe 6 iunie vine şi rândul elevilor de clasa a II-a, care vor susţine proba de scris în limba română. Pe 7 iunie vor susţine proba de citit în limba română, iar pe 8 iunie proba de matematică, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.
Notele de la aceste evaluări nu se trec în catalog, ci se folosesc pentru realizarea unui portofoliu de lucru pentru fiecare copil în parte, care arată nivelul de cunoştinţe. De asemenea, rezultatele sunt centralizate la nivelul Ministerului Educaţiei pentru a realiza un raport naţional, pe care ministerul îl publică de doi ani, în fiecare toamnă.
Astfel, decidenţii îşi pot da seama care este situaţia la nivel de sistem şi unde sunt problemele, înainte ca elevii să ajungă la Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a, cea care le decide parcursul educaţional.