Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, polițiștii din cadrul Poliției Municipale Ploiești au desfășurat 13 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, încăierare, loviri sau alte violențe, amenințare și port fără drept de obiecte periculoase.
Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii mai persoanele bănuite ar fi fost implicate în două scandaluri în spațiul public, în care au fost folosite obiecte contondente interzise la deținere, surse judiciare declarând că este vorba despre săbii, bâte, topoare și crose.
În urma celor două evenimente, cinci persoane au fost transportate la spital, fiind diagnosticate cu leziuni ce nu au necesitat internarea și nu le-au periclitat viața.
Polițiștii au pus în aplicare 15 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Poliției pentru audieri.
Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile au avut loc în cartierul ploieștean Bereasca, iar printre cei bănuiți în cauză s-ar afla și proxeneți recent eliberați din închisoare.