Adriana Farcaş a plătit cu viaţa pentru că a refuzat să îi dea criminalului un pachet de ţigări pe datorie. Cumplita tragedie a impresionat întreaga ţară şi foarte mulţi oameni au venit să fie alături de familia Adrianei la funeralii. Mama Adrianei nu a mai putut suporta durerea şi s-a prăbuşit în cimitir. Cele două copile ale femeii nici nu ştiu că au rămas fără mamă. Nimeni nu a avut curaj să le dea vestea cumplită.
Potrivit România TV, asasinul vânzătoarei a ajuns după gratii. El a fost arestat preventiv chiar în timp ce victima lui era băgată în mormânt.
Vânzătoarea a fost ucisă vineri noapte. Asasinul a mărturisit că se ducea să o omoare pe sora fostei lui iubite, pe care era supărat pentru că a intervenit în relaţia lui. pe drum, însă, s-a oprit la chioşc pentru ţigări şi a sfârşit prin a o ucide pe vânzătoare pentru că femeia a refuzat să-i dea ţigări pe datorie. După crimă, individul a fugit şi a fost prins abia după o zi.