Marius Şumudică, TERTIPUL cu care fentează suspendarea de DOUĂ LUNI

Marius Șumudică, suspendat pentru două luni de Comisiile FRF după ce a fost depistat cu un cont online de pariuri, a vorbit despre planul pe care-l are pentru a fi din nou pe banca celor de la Astra chiar din prima etapă a sezonului viitor.
Filip Stan
30 mai 2016, 13:32
Marius Şumudică, TERTIPUL cu care fentează suspendarea de DOUĂ LUNI

Marius Șumudică a găsit tertipul prin care să fenteze suspendarea de douaă luni, din care a efectuiat deja o săptămână, în returul campionatului trecut.

„Îmi reziliez contractul cu Astra și mă duc în străinătate să mă angajez. Mie îmi intră în vigoare suspendarea din 8 iunie, iar ea spune că sunt suspendat pentru două luni din activitate. Păi, bun, atunci mă duc în Cipru și mă angajez la o echipă acolo. La 1 august mă dă afară echipa aia și vin la Astra. E regulamentar. Asta m-au sfătuit avocații să fac. Mă angajez acolo două luni și după aceea pot să revin la Astra, eu practic mi-am ispășit pedeapsa așa. Poate patronul de acolo are și vreo cafenea ceva, fac pe ospătarul, mai iau și eu o șpagă”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.

Astra – GREU, Steaua – IMPOSIBIL. Adversarele din preliminariile CHAMPIONS LEAGUE

„De ce vreți să-i dați în cap lui Șumudică? El a făcut rezultate. Eu aduc 6 milioane de euro fotbalului românesc, poate ajung și în Ligă. Dau un exemplu. Ajung în grupele Ligii și aduc 20 de milioane. Pot ieși și să spună: „Băi, Șumudică, ai comis-o! Din clipa de față dacă mai pariezi ești suspendat doi ani”, amai spus Marius Șumudică.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Obiceiul la care e bine să renunți dacă ai peste 50 de ani. Efectul se poate vedea și într-o lună de zile
Capital.ro
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Playtech.ro
Mihai Bendeac, UMILIT după ce l-a parodiat pe Andrei Versace. Ce a postat după MOARTEA lui
DailyBusiness
Atenție! Începând de azi se completează formularul 216. Cine e obligat!
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Bogdan Vlădău, primele declarații despre divorțul de Gina Chirilă: 'Încă îmi revin un pic' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Israel rămâne cel mai puternic aliat al SUA în Orientul Mijlociu, afirmă Netanyahu înaintea vizitei în Washington
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!