În timpul operațiunilor desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute, forțele de ordine au identificat ‘trei locuri unde se aflau celule și carcere, urme de gloanțe pe ziduri’ și urme de ‘sânge uman’, a declarat Julian Quintana, directorul Corpului Tehnic de Investigații (CTI) din cadrul Parchetului.
‘Când victimele aveau răni deschise, erau date la câini, care le devorau aproape de vii’, a precizat el, detaliind metodele de tortură practicate în acest cartier, numit ‘Bronx’.
Unsprezece persoane au fost arestate de la începutul anchetei declanșate în urmă cu un an, când doi funcționari ai Parchetului au fost sechestrați și au relatat apoi torturile la care au fost supuși.
Cartierul ‘Bronx’ se află în apropiere de birourile forțelor armate terestre și ale poliției, precum și de Casa de Narino, sediul președinției, potrivit Agerpres.
‘Operațiunile sunt în curs, pentru că acest tip de situație nu poate fi tolerată, mai ales în centrul capitalei Bogota, la șase străzi distanță de palatul prezidențial’, a denunțat șeful statului columbian, Juan Manuel Santos, în timpul bilanțului săptămânal pe marginea luptei împotriva crimei organizate.
În cadrul acestor operațiuni, 200 de minori victime ale exploatării sexuale au fost eliberați, precum și peste 1.500 de persoane fără adăpost reduse la sclavie, și au fost transferați în centre de primire, a spus Quintana.
Bandele care controlează cartierul ‘Bronx’ din 2002 au creat comandouri formate din ‘foști paramilitari și foști membri ai forțelor de ordine, având drept obiectiv să preia controlul asupra traficului de arme, nu doar în Bogota, ci în întreaga Columbie’, a mai precizat acesta.