„De foarte multă vreme, aproape de când a preluat mandatul, Traian Băsescu s-a pus pe sine în centrul propriei atenţii. Întotdeauna propria persoană a fost raportată ca fiind şeful statului, iar guvernele au fost tratate Traian Băsescu ca un fel de anexă a Palatului Cotroceni”, a declarat Mihai Voicu, pentru Mediafax, referitor la afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia Guvernul Ponta nu este unul convenabil pentru el şi trebuie să privească cu atenţie la ce face acest Guvern în raport cu ce spune.
Purtătorul de cuvânt al PNL a dat ca exemplu relaţia extrem de tensionată dintre şeful statului şi Guvernul Tăriceanu.
„Aşa se explică şi modul în care a tratat Guvernul Tăriceanu, unul dintre cele mai eficiente guverne pe care le-a avut România după 1990 şi aşa se explică şi modul în care Traian Băsescu se raportează, astăzi, la guvernul Ponta. Un Guvern trebuie să fie convenabil pentru cetăţeni şi nu pentru propria persoană a preşedintelui”, a arătat deputatul PNL.
Voicu a mai spus că, în opinia sa, Guvernul Ponta, în acest moment, trebuie să se raporteze la preşedinte „strict în limitele descrise de Constituţie şi în niciun caz în raport de subordonare, aşa cum, din păcate, au făcut-o Guvernele Boc şi Ungureanu”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu difuzat de Naşul TV, că actualul Guvern nu este unul convenabil pentru el, însă nu a putut să ignore că fostul Executiv şi-a pierdut majoritatea, el menţionând că, chiar şi în actuala situaţie, noua Lege a Sănătăţii va fi adoptată.
„Sigur, nu este un Guvern convenabil pentru mine, pentru că trebuie să privesc cu atenţie la ce face acest Guvern în raport cu ce spune, că una e să spui, una e să faci”, a declarat Traian Băsescu.