Cel puțin trei sferturi dintre locuitorii capitalelor Uniunii Europene au fost foarte satisfăcuți sau mai degrabă satisfăcuți de calitatea aerului în orașele lor în Dublin, Viena și Helsinki (toate cu 88%), urmați de cei din Luxemburg (83%), Stockholm (77%), Ljubljana (76%) și Talin (75%). Cel mai scăzut procent de locuitori mulțumiți de calitatea aerului au fost în București (22%), Sofia (28%), Paris (30%), Madrid (31%) și Roma (32%).
În ceea ce privește nivelul zgomotului perceput, cel mai ridicat procent de locuitori care se declară foarte satisfăcuți sau mai degrabă satisfăcuți se află în Dublin (82%), Helsinki (81%), Luxemburg (79%), Viena (78%), Riga (77%), Vilnius (76%) și Londra (75%). Cel mai scăzut procent de locuitori mulțumiți de nivelul zgomotului în oraș se află în București (31%), Sofia (36%), Atena (43%), Madrid, La Valletta și Roma (toate cu 45%).
Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia Zilei Mediului, care se sărbătorește la nivel mondial în 5 iunie. Pentru acest an, tema aleasă este „Zero toleranță la comerțul ilegal cu animale sălbatice”, iar țara gazdă este Angola.