„Plafonul alocat Băncii Comerciale Române va soluționa prioritar solicitările existente aprobate atât din punct de vedere financiar cât și al garanției. Solicitările de garanție și dosarele în analiză care nu au aprobare finală își vor continua fluxul de procesare până la epuizarea totală a plafonului existent. Banca Comercială Română va continua să ofere asistență dedicată tuturor clienților interesați de accesarea programului „Prima Casă” sau a unui credit ipotecar. Banca va transmite instituțiilor relevante (fonduri de garantare, ministere, etc) date și informații concrete despre nevoile locative reale ale clienților„, se menționează în comunicat.
De la începutul anului 2016, numărul de cereri pentru programul Prima Casă a crescut cu 350% fața de ultimul trimestru din 2015, motiv pentru care această suplimentare de plafon va acoperi numai 1.000 de solicitări existente de garantare pentru creditele cu aprobare finală de către BCR.
BCR a acordat, până în prezent, circa 51.000 de credite în cadrul Programului Prima Casă, în valoare de peste 8,5 miliarde lei.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, oferă o gamă completă de produse și servicii financiare prin intermediul unei rețele de 22 de centre de afaceri și 23 de birouri mobile dedicate companiilor și 510 unități retail localizate în majoritatea orașelor din întreaga țară cu peste 10.000 de locuitori.
BCR este lider în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR având la dispoziție cea mai mare rețea națională de ATM — peste 2.000 de bancomate și POS — 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianți, precum și servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking și E-commerce.