„Tricolorii” au zburat în această dimineață spre Franța, acolo unde speră să lase o impresie cât mai bună, scrie reporterntv.ro. Îmbrăcați la patru ace, jucătorii lui Anghel Iordănescu au fost abordați de fanii aflați în aeroport, care i-au solicitat pentru poze și autografe. „Tricolorii” nu vor avea foarte mult timp pentru relaxare, după ce vor ateriza în Franța, deoarece la 18:30 este programat primul antrenament.
Citeşte şi EURO 2016. Dacian Cioloş va asista la meciul de deschidere ROMÂNIA – FRANŢA
Peste cinci zile, România va juca primul meci de la EURO 2016, cel de deschidere, contra Franței. Un motiv de îngrijorare pentru Anghel Iordănescu este situația lui Florin Andone, care s-a accidentat la mână în meciul cu Georgia. Atancatul Cordobei s-a prezentat la aeroport cu un bandaj care îi acoperă jumătate de braț, însă la EURO va avea voie să joace doar cu niște atele speciale.
Programul meciurilor din Grupa României:
10 iunie: Franța – România
11 iunie: Albania – Elveția
15 iunie: România – Elveția
15 iunie: Franța – Albania
19 iunie: Elveția – Franța
19 iunie: România – Albania
Citeşte şi Răzvan Burleanu şi-a dat PRIMĂ pentru calificarea la EURO 2016
La plecarea spre Franța, jucătorii echipei naționale au fost așteptați de un grup de copii de la asociația „Policy Center for Roma and Minorities”, care au venit special la aeroport pentru acest eveniment și au avut mesaje de susținere pentru fotbaliști.