Judecătorul Valer Dorneanu va asigura conducerea interimară a CCR

Judecătorul Valer Dorneanu va asigura conducerea interimară a Curții Constituționale a României.
Iulian Tudor
07 iun. 2016, 11:48
Judecătorul Valer Dorneanu va asigura conducerea interimară a CCR

„În ședința din 7 iunie, plenul Curții Constituționale, luând act de faptul că mandatul de președinte al lui Augustin Zegrean încetează la data de 10 iunie, ca urmare a expirării perioadei de 3 ani pentru care a fost ales, a procedat la alegerea, prin vot secret, a președintelui interimar. Cu majoritate de voturi, președinte interimar a fost ales judecătorul prof. univ. dr. Valer Dorneanu, care își va exercita atribuțiile de președinte al Curții Constituționale începând cu 10 iunie 2016, până la alegerea noului președinte, în condițiile art.7 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată”, se arată într-un comunicat postat marți pe site-ul CCR.

Cine este Valer Dorneanu

Profesorul universitar doctor Valer Dorneanu s-a născut la 21 noiembrie 1944, în comuna Corbu, județul Harghita.

Este licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității București, începând cu anul 1967. În anul 1999, a devenit doctor în drept al Universității București. A urmat cursuri post-universitare de drept civil și dreptul muncii la Universitatea București (1987). Este specialist în drept parlamentar, tehnică legislativă și dreptul muncii.

Între 1999 și 2001, a fost conferențiar la Universitatea ”Spiru Haret” din București. Din 2003 până în 2008, a predat în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea București. Din 2008, este profesor la Universitatea ”Nicolae Titulescu” din București.

A lucrat, succesiv, ca procuror la procuraturile locale ale sectoarelor 5 și 6 București (1967-1974); expert pe probleme de legislația muncii la Uniunea Generală a Sindicatelor din România (1974-1980); procuror la Direcția recursuri extraordinare civile la Procuratura Generală (1980-1985); consilier la Consiliul Legislativ (1985-1989); membru în Comisia juridică și constituțională din cadrul Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) (1989 — iunie 1990); consilier la Președinția României pe probleme de legislație (iunie 1990 — noiembrie 1992).

A ocupat funcția de ministru pentru relația cu Parlamentul în perioada 1992-1995. Între 20 octombrie 1995 și 27 octombrie 2000, a fost președinte al Consiliului Legislativ, numit de Parlamentul României.

S-a înscris în PDSR din octombrie 2000; membru al Biroului Executiv și în Consiliul Național al PSD (PDSR) și vicepreședinte al organizației PSD Iași; vicepreședintele Consiliului Național al PSD (din octombrie 2002).

A fost deputat PDSR (respectiv PSD din iunie 2001) de Iași, ales la 26 noiembrie 2000; copreședinte al Comisiei interparlamentare București-Chișinău; președintele Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituției.

A deținut funcția de președinte al Camerei Deputaților între decembrie 2000 și decembrie 2004.

La alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2004, a fost ales pentru al doilea mandat deputat de Iași, pe listele PSD. A fost președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, până în aprilie 2006.

Între martie 2006 și decembrie 2008, a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Este membru fondator al Societății pentru Dreptul Muncii din cadrul Uniunii Juriștilor din România.

În 2002, i s-a acordat Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler. Pentru contribuții remarcabile la susținerea și promovarea programelor Academiei Române i s-a decernat, în decembrie 2004, Meritul Academic.

În iunie 2010, Valer Dorneanu a candidat din partea PSD, pentru un loc vacant de judecător la Curtea Constituțională, însă a pierdut la vot în fața lui Mircea Ștefan Minea.

Între 18 octombrie 2010 și 28 martie 2013, a fost adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul — armată, justiție, poliție, penitenciare. În perioada 3 iulie 2012 și 23 ianuarie 2013, Valer Dorneanu a îndeplinit atribuțiile Avocatului Poporului, în urma revocării din funcție a lui Gheorghe Iancu.

La 26 martie 2013, Camera Deputaților a hotărât numirea lui Valer Dorneanu în funcția de judecător la CCR, pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului judecătoarei Aspazia Cojocaru, prin expirarea la 8 iunie a termenului pentru care a fost numită. Pentru numirea acestuia la Curtea Constituțională au fost exprimate 279 de voturi „pentru” și 59 de voturi „împotrivă”. Valer Dorneanu a depus, la 10 iunie 2013, jurământul de învestitură în funcția de judecător al Curții Constituționale.

Este autorul a 15 monografii, realizând și peste 55 de studii și comunicări științifice.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate de la numărătoarea paralelă
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
S-a împușcat în cap. Tragedie șocantă în România
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 2019
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Caiacist în stare critică după o operațiune de amputare în Tasmania
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy