Plenul Camerei a adoptat modificările Regulamentului, care permit PSD să îl schimbe pe Valeriu Zgonea

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, care va permite grupului parlamentar PSD să îl schimbe pe Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al acestui for.
Filip Stan
08 iun. 2016, 11:47
Plenul Camerei a adoptat modificările Regulamentului, care permit PSD să îl schimbe pe Valeriu Zgonea

Proiectul a fost adoptat cu 204 voturi ”pentru”, un vot împotrvită şi 88 de abţineri. Liberalii au anunţat că se vor abţine la acest proiect.

Şedinţa de plen a fost condusă de vicepreşedintele social-democrat Florin Iordache, după ce Valeriu Zgonea a anunţat de la tribuna Parlamentului că modificarea Regulamentului este ilegală.

Proiectul de hotărâre va fi trimis la Monitorul Oficial pentru a fi publicat. După ce va fi publicat în Monitorul Oficial, grupul parlamentar PSD va începe demersurile pentru revocarea lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, arată News.

Citeşte şI: Zgonea: Dacă a lupta pentru respectarea legii înseamnă a te ţine de scaun, atunci să mă judecaţi după valorile voastre

Potrivit modificărilor din Regulament, social-democraţii vor avea la dispoziţie două variante pe care le vor putea invoca în cererea de revocare: retragerea sprijinului politic sau propunerea de revocare din partea grupului care l-a propus iniţial. În ambele cazuri, însă, plenul Camerei Deputaţilor trebuie să dea un vot şi abia din acel moment Valeriu Zgonea pierde definitiv funcţia de preşedinte al Camerei.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a înaintat, miercuri, către Biroul Permanent al forului, un document de 9 pagini în care argumentează că modificarea Regulamentului pentru revocarea sa din funcţie este „ilegală” pentru că s-a făcut fără a fi respectaţi paşii procedurali şi această hotărâre trebuie rediscutată în comisii.

Citeşte şi: Ponta: Zgonea să se oprească din situaţia penibilă. Eu trebuia să fug cu scaunul de la Palatul Victoria?

Valeriu Zgonea a cerut conducerii Camerei Deputaţilor scoaterea de pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a Proiectului de Hotărâre prin care a fost modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor, „având în vedere că acesta a fost adoptat cu încălcarea prevederilor constituţionale, legale şi regulamentare în vedere”. Zgonea a cerut şi scoaterea de pe ordinea de zi a plenului acest proiect şi retrimiterea lui la Comisia pentru Regulament.

Şedinţa de miercuri a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a fost suspendată pentru că membrii săi nu au căzut de acord asupra ordinii de zi pe care era şi punctul privind modificarea Regulamentului referitoare la procedura de schimbare a preşedintelui Camerei astfel încât şedinţa de plen a început cu ordinea de zi pe care deputaţii au stabilit-o înainte să plece în campanie electorală.

Citeşte şi: Zgonea îl atacă dur pe Tăriceanu: Are o abordare arogantă, de tip vătaf

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a refuzat să pună pe ordinea de zi a Biroului Permanent proiectul de hotărâre care viza modificarea Regulamentului întrucât nu avea iniţiator. Confruntaţi cu acest refuz, membrii PSD din Birou şi cei din partidele aliate, UNPR şi ALDE nu au acceptat o ordine de zi fără proiectul lor astfel că şedinţa BP a fost suspendată.

Ulterior, proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaţilor privind modificarea Regulamentului în ceea ce priveşte procedura de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei a fost introdus în plen pe ordinea de zi, la cererea grupului parlamentar PSD.

Proiectul de hotărâre a fost pus pe punctul trei al ordinii de zi, care a fost aprobată de plen cu 111 voturi ”pentru” şi un singur vot împotrivă.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Un nou virus care îți fură datele bancare, fără să îți dai seama. Cum îți poți proteja telefonul mobil de Crocodilus
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
Playtech.ro
Nu scăpăm de lapoviță și ninsoare în România! Cum va fi vremea în următoarele zile, conform ANM
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Frigul se menține, ploile nu contenesc. Prognoza meteo pe două săptămâni
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O mamă și fiica ei de 13 ani au încercat să jefuiască o vilă din Caransebeș, iar finalul a fost unul tragic. Femeia a murit în încercarea de a scăpa de poliție, iar fiica ei este în stare gravă
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Ce culori de păr ar trebui să poarte femeile peste 45 de ani. Nuanțe care parcă șterg anii de pe chip
MediaFlux
Sondaj exploziv pentru prezidențiale! Turul doi, o surpriză totală conform Flashdata
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța