Diferența de 50% se va acorda începând cu luna august 2017.
„Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, modificări și completări importante la OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Câteva dintre acestea vor înlătura anumite inechități salariale în instituția militară. La Ministerul Apărării Naționale potențialii beneficiari, în număr de aproximativ 33.000, vor primi, începând cu luna august 2016, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit în plată la nivelul anului 2009, iar diferența de 50% începând cu luna august 2017. După identificarea sumelor necesare, vom continua demersurile necesare pentru eliminarea și a celorlalte disfuncționalități atât în interiorul fiecărei instituții, cât și în cadrul familiei ocupaționale„, a scris ministrul Mihnea Motoc, pe Facebook.
Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care modifică și completează OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în scopul de a îndrepta erorile făcute în ultimii cinci ani în salarizarea sistemului bugetar. Actul normativ este rezultatul consultărilor cu reprezentanți ai tuturor familiilor ocupaționale, informează Executivul.
Potrivit sursei citate, modificările introduse prin actul normativ au în vedere, în cazul personalului instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională eliminarea diferențelor de salarizare provenite din neacordarea soldei de merit, ca urmare a aplicării Legii-cadru nr. 330/2009 și a OUG nr. 1/2010.
„Astfel, pentru personalul militar, polițiști din aceeași instituție publică, respectiv unitate, soldele de funcție/salariile de funcție în care nu au fost cuprinse sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit la nivelul anului 2009, vor fi stabilite la nivelul în plată al soldelor de funcție/salariilor de funcție care cuprind aceste sume compensatorii. Aceste drepturi salariale se vor acorda în două etape: 50% din acestea începând cu luna august 2016 și 50% începând cu luna august 2017”, se arată într-un comunicat al Executivului.